Acasă Actualitate Echipamente de un milion de euro pentru pompierii din Recaș

Echipamente de un milion de euro pentru pompierii din Recaș

DISTRIBUIȚI

1.000.000 de euro au fost investiți pentru siguranța locuitorilor din zona Recașului, după ce primăria orașului, prin intermediul unui proiect IPA România – Serbia, a achiziționat mai multe echipamente și utilitare pentru intervenția în situațiile de urgență. Acestea vor fi utilizate de către Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din localitate. Proiectul a demarat în anul 2016, partener alături de Recaș fiind orașul Zagubica din Serbia.

“În ultimii doi ani, CJT a investit peste 15 milioane de lei în dotarea ISU Timiș, înțelegând că siguranța cetățenilor trebuie să fie o prioritate pentru autorități. Eforturile locale, precum cel de la Recaș, competează demersurile noastre, reducând presiunea de pe colegii de la județ”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, prezent la acțiunea de prezentare a noilor echipamente.

Au fost achiziționate două autospeciale de stins incendii, o multifuncțională și un generator de mare capacitate. De asemenea, prin proiect au fost cumpărate și două pompe de apă, o sirenă electrică, stații de monitorizare mediu, un compresor, un rectificator și 14 echipamente de intervenții din neopren.

 

 

Comentarii

comentarii