Acasă Economic Economia circulară, din nou în atenția comunității de afacerii timișene

Economia circulară, din nou în atenția comunității de afacerii timișene

DISTRIBUIȚI

În cadrul Proiectului Western Balkan Circular and Climate Innovation Beacons, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu partenerii organizează în data de 14 octombrie 2020, între orele 12.00 – 13.40, cel de-al patrulea webinar din seria de șapte seminarii prevăzute în proiect, cu tema: Achiziții publice alternative, circulare și verzi”.

Scopul seminarului este de a promova cooperarea și principiile achizitiilor publice circulare și verzi,  subliniind contribuția acestora la menținerea buclelor închise în lanțurile de aprovizionare cu materiale și energie, cu impact pozitiv asupra mediului prin diminuarea cantității de deșeuri generate.

Reamintim că proiectul vizează în principal construirea unui ecosistem transnațional în regiunea balcanică, pentru  punerea în aplicare a inovării circulare în afaceri și crearea de piețe circulare.

Proiectul este derulat de CCIA Timiș în colaborare cu Institutul pentru Climă, Mediu și Energie Wuppertal (Germania), Cleantech Bulgaria, Camera de Comerț și Industrie a Serbiei, Centrul de Cercetare și Inovare în IC&T Atena și Cirekon Belgrad.

Înregistrarea participării se face accesând link-ul:http://circular-beacons.net/green-public-procurement-enabling-sustainable-development/

Comentarii

comentarii