Economia Timişului este strict mai mare decât economiile judeţelor Arad, Hunedoara şi Caraş- Severin luate la un loc!
Este bine cunoscut faptul că în ultimii nouă ani economia României a înregistrat ritmuri semnificative de creştere. În consecinţă, mediile de informare în masă din ţară şi din străinătate au difuzat o multitudine de informaţii privind situaţia economică a ţării noastre. Din păcate, însă, multe din aceste informaţii nu au fost şi nu sunt suficient de valide. Pe de altă parte, opinia publică româneasca a fost intoxicată în mod sistematic de anumiţi politicieni, „experţi” şi pseudo-ziarişti cu o multitudine de informaţii economice confuze, tendenţioase sau mistificate. Fără îndoială, au existat şi politicieni, experţi sau ziarişti care au „înotat împotriva curentului”. Spre onoarea lor, aceştia au oferit opiniei publice, „în contrapartidă”, doar informaţii valide şi relevante. Un asemenea expert este Mihail Dimitriu care a publicat recent o carte esenţială pentru înţelegerea „stării de sănătate” a economiei noastre: Economia reală a României în perioada 2003-3007, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2009. Evident, faptul că în lucrarea menţionată toate informaţiile sunt obţinute exclusive prin prelucrarea unor date reale evidenţiate în situaţiile financiare depuse de companii şi instituţii la autoritatea fiscală reprezintă o excepţie care „întăreşte” bine cunoscuta regulă românească conform căreia zvonurile şi informaţiile incerte sau „pe surse” substituie informaţiile certe şi evaluările experţilor.
În acest context, am profitat de apariţia cărţii menţionate pentru a clasifica performantele economice ale Bucureştiului şi ale judeţelor „outsider”, precum şi ale judeţelor din aşa-numita Regiune de Dezvoltare S-V. În primul caz, a rezultat următorul clasament: fig 1.
În mod evident, datele precedente indică, înainte de orice, o structură economică aberantă. Pentru că o economie în care într-o singură localitate „hidrocefală” se concentrează 58,6 % din capitalul unei ţări, 55,8 % din cifra de afaceri, 51,3 % din cheltuielile cu salariile, 57,8 % din profit , 59,5 % din amortizarea activelor şi 31,8 % din salariaţi este, incontestabil, o economie ştiinţifico-fantastică şi nu una reală! Din fericire, structura reală a economiei noastre este cu totul alta. Anomalia structurală reflectată în datele anterioare poate fi explicată foarte simplu. Conform unor reglementări arbitrare şi nelegale, companiile mari din ţara noastră, indiferent de locul în care îşi au sediul şi operează, sunt obligate să depună situaţiile financiare (în principal bilanțurile şi conturile de profit şi pierdere) doar la Bucureşti. De exemplu, o companie mare din Timişoara, Cluj sau Arad este obligată sa depună situaţiile financiare direct la Bucureşti si nu la autorităţile fiscale teritoriale, aşa cum ar fi normal. Un alt exemplu, autoturismele achiziţionate prin leasing de companiile din „Provincie” sunt înmatriculate obligatoriu la Bucureşti şi nu acolo unde sunt efectiv folosite. În sfârşit, cărţile de muncă ale multor angajaţi din instituţiile publice sunt „păstrate” la Bucureşti şi nu la sucursalele teritoriale ale acestor instituţii, acolo unde de fapt aceşti angajaţi îşi desfăşoară activitatea. În acest mod se poate explica de ce în Bucureşti la sfârşitul anului 2007 existau (evident „pe hârtie”) cu aproape 300.000 de salariaţi mai mult decât populaţia aptă de muncă a acestei localităţi!
Pe de altă parte, datele din tabelul anterior reflectă starea de subdezvoltare şi ineficientă flagrantă a economiei noastre în ansamblu. Astfel, marja brută a profitului (profitul brut / cifra de afaceri) a fost de numai 8,2 % , iar ponderea produsului intern brut aferentă muncii salariate (cheltuielile cu personalul plus profitul brut plus amortizarea activelor) în totalul cifrei de afaceri a fost de numai 22 % în 2007! Şi nici în prezent nu este mai mare. Dimpotrivă! Din acest punct de vedere, valoarea de 404,7 miliarde de lei comunicată de Institutul Naţional de Statistică pentru produsul intern brut al ţării noastre în 2007 este complet neverosimilă. Cum se poate, oare, explica că în ţara noastră contribuţia salariaţilor din industrie, agricultura şi din sectorul terţiar la formarea produsului intern brut a fost în 2007 de numai 155,9 miliarde de lei (38,5 % din PIB) , în timp ce contribuţia „liber profesioniştilor” a fost de 248,8 miliarde de lei ( 61.5 % din PIB)? Această „ prestidigitație” nu reprezintă, din păcate, nici măcar un caz singular…
În al treilea rând, clasamentul anterior indică fără echivoc că Timişoara şi Clujul sunt, pe termen mediu şi lung, singurele zone de dezvoltare capabile nu atât să contracareze hegemonia Bucureştiului, o hegemonie promovată fără nici un fel de scrupule de autorităţile de la Bucureşti (inclusiv prin distorsionarea şi mistificarea datelor statistice), cât mai ales să asigure locuitorilor lor o altă calitate a vieţii comparativ cu cea din oraşul „unde se dă ora exactă”.
În sfârşit, în tabelul care urmează (fig. 2) este prezentat (în contextul menţionat) un clasament al judeţelor din Regiunea de Dezvoltare S-V.
Probabil că pentru foarte mulţi acest clasament reprezintă o surpriză. Deoarece foarte mult timp şi foarte mulţi „comentatori” din publicaţiile bucureştenilor şi din cele locale au susţinut, cu mult tupeu, c „Aradul a luat-o înaintea Timişoarei”. Această campanie de intoxicare mediatica a creat, probabil, multă confuzie în ceea ce priveşte percepţia locuitorilor regiunii noastre despre structura economică reală a regiunii S-V. Cu alte cuvinte, în această regiune economia Timişului este strict mai mare, cu excepţia cifrei de afaceri şi a numărului de salariaţi, decât economiile judeţelor Arad, Hunedoara şi Caraş- Severin luate la un loc! Ar mai fi de adăugat, din păcate, că situaţia economică a Caraş-Severinului era disperată la sfârşitul anului 2007. Ca să nu mai vorbim de prezent! Din aceste motive cred că noi, timişorenii şi timişenii, ar trebui să fim foarte prudenţi în ceea ce priveşte regionalizarea administrativă a României. S-ar putea ca beneficiile acestei reforme să fie pentru noi cu mult mai mici decât costurile aferente.
