Acasă Actualitate Elevii Colegiului „Iulia Hasdeu” Lugoj – exemplu de bună practică în învăţarea...

Elevii Colegiului „Iulia Hasdeu” Lugoj – exemplu de bună practică în învăţarea despre „Istoria evreilor. Holocaustul”

725
DISTRIBUIȚI

elevi hasdeu lugoj 1Ministerul Educaţiei Naţionale – Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii şi Institutul Yad Vashem  au organizat luni, 20 mai, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, o sesiune de follow-up cu profesorii care au participat la cursurile institutului israelian şi care predau materia opţională „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Profesorii care au realizat prezentări au reprezentat judeţele Iaşi, Cluj, Dolj, Mureş, Suceava, Sibiu, Bucureşti şi Timiş, iar la activitate au asistat profesori şi elevi din Bucureşti. Judeţul Timiş a fost reprezentat de profesorii Dumitru Suciu, de la Şcoala Gimnazială Coşteiu, şi Horaţiu Suciu, de la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” Lugoj. Elevii de la Colegiul „Iulia Hasdeu” s-au remarcat prin felul în care învaţă despre Holocaust, dar şi prin proiectele realizate prin folosirea metodelor interactive şi a muncii în echipă: expoziţii de desene cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului, filme despre istoria comunităţii evreieşti din Lugoj, alcătuirea unor postere cu tematică legată de istoria evreilor şi viaţa copiilor în lagărele de concentrare şi crearea unor nuvele grafice pe baza mărturiilor supravieţuitorilor din lagăre.

Comentarii

comentarii