Consecvent acţiunilor de promovare a excelenţei, Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat, în anul şcolar 2022-2023, fonduri pentru premierea elevilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională sau la Examenul de Bacalaureat.
Astfel, elevii au fost recompensaţi pentru efortul deosebit, care a dus la obţinerea unor performanţe înalte în învăţământul timișean.
Mândria şcolilor timișene, tinerii absolvenţi de gimnaziu, respectiv de liceu, vor fi premiaţi de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru rezultatele deosebite, festivitatea de premiere fiind organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș vineri, 22 septembrie 2023, de la ora 13:00, în sala festivă din incinta Școlii Doctorale a UVT Timiș, str. Liviu Gabor nr.3 ( lângă sediul ISJ TIMIȘ).