Acasă Administraţie Elevii din Făget vor primi, după vacanță, peste 300 de tablete, cu...

Elevii din Făget vor primi, după vacanță, peste 300 de tablete, cu internet inclus

DISTRIBUIȚI

Autoritățile din Făget vin în sprijinul elevilor cu posibilități mai reduse, pentru care au achiziționat 100 de tablete cu internet inclus. Tabletele le vor fi înmânate elevilor după această vacanță, împreună cu cele 203 tablete primite prin programul național “Școala de acasă”. “În cei 12 ani de când sunt primar al orașului Făget, Primăria și Consiliul Local au acordat o atenție deosebită învățământului făgețean. Și în această perioadă dificilă, atât pentru elevi cât și pentru profesori, venim în sprijinul elevilor cu posibilități mai reduse și asigurăm 100 de tablete cu internet inclus. De asemenea, prin programul național “Școala de acasă” am primit 203 tablete, elevilor din Făget revenindu-le cel mai mare număr de tablete dintre orașele din județ. Așa că, împreună cu domnul director al liceului, în prima săptămână de după vacanță, vom înmâna elevilor 303 tablete cu internet inclus. Totodată, mă bucur că am reușit, după multe încercări, să sensibilizăm o firmă și să o convingem să introducă Internetul și în Bunea Mare. Chiar dacă le va trebui ceva vreme să își amortizeze investiția, a fost mai mult o acțiune de suflet și adresată în primul rând elevilor care nu puteau participa la cursurile online”, a anunțat Marcel Avram, primarul orașului Făget.

Comentarii

comentarii