Acasă Actualitate Elevii din şcolile şi liceele afectate de furtuna din Timiş încep cursurile...

Elevii din şcolile şi liceele afectate de furtuna din Timiş încep cursurile luni. La Liceul de Arte reparațiile ar putea dura câteva luni

DISTRIBUIȚI

Cursurile în cele patru unităţi de învăţământ din judeţul Timiş, afectate de furtună, vor fi reluate, începând de luni, elevii de la un liceu fiind mutaţi într-un alt spaţiu, pentru că acoperişul clădirii a fost complet distrus.

Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat că începând de luni cursurile vor fi reluate în cele patru unităţi de învăţământ închise joi şi vineri, fiind afectate de furtuna puternică, informează MEDIAFAX.

“Toţi elevii din judeţul Timiş încep cursurile luni, nu mai avem şcoli închise din cauza furtunii”, a afirmat Aura Danielescu.

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Timiş, cele mai mari pagube sunt înregistrate la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, care a fost închis întreaga săptămână, unde învaţă aproximativ 300 de elevi. În urma furtunii puternice de duminică, acoperişul clădirii a fost complet distrus, astfel că s-a luat decizia ca elevii să fie mutaţi în alte spaţiu.

Practic, începând de luni, elevii de la Liceul de Arte Plastice vor învăţa la Colegiul Naţional Bănăţean. Pentru că unitatea de învăţământ nu are săli de clasă goale, elevii vor face cursurile după-masa.

Între timp, băncile şi scaunele de la Liceul de Arte Plastice vor fi mutate în clădirea fostului Grup Şcolar “Tudor Tănănescu”, de pe str. Lorena, unde elevii vor fi din nou mutaţi. Aici aceştia vor învăţa până la repararea acoperişului şi a sălilor de clasă afectate de furtună.

“Până la urmă s-a decis ca timp de o lună, până ne terminăm spaţiul de pus la punct de la Tănăsescu, până îl igienizăm, elevii de la Liceul de Arte Plastice să rămână după-amiaza la Colegiul Bănăţean. În clădirea de pe B-dul Dragalina nu se mai pot desfăşura cursurile, elevii sunt puşi în pericol. Acoperişul este complet distrus, s-a infiltrat apa în pereţii sălilor de clasă”, a explicat Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.

Acoperişul Liceului de Arte Plastice va fi reparat de Primăria Timişoara, iar reprezentanţii municipalităţii spun că va dura câteva luni.

Inspectoratul Şcolar Timiş a luat decizia de a închide 17 şcoli, după furtuna care a afectat acoperişul unităţilor de învăţământ, a rupt copaci în curte sau clădirile au rămas fără apă potabilă sau energie electrică. De asemenea, marţi, la nivelul judeţului Timiş au fost suspendate cursurile în 23 de şcoli, miercuri în 13 unităţi de învăţământ, iar joi şi vineri în patru.

Comentarii

comentarii