Acasă Actualitate Elevii din Timiș și din alte alte patru județe cer demisia ministrului...

Elevii din Timiș și din alte alte patru județe cer demisia ministrului educației Sorin Câmpeanu

DISTRIBUIȚI

Bursele elevilor au fost tăiate noaptea, ca hoții, prin urmare, asociațiile reprezentative din mai multe județe s-au revoltat și susțin că e o mare nedreptate.

Asociația Elevilor din Timiș (AETM), alături de asociațiile elevilor din Constanța, Bacău, București și Maramureș, consideră josnică tăierea burselor elevilor și solicită revocarea din funcție a lui Sorin Cîmpeanu!

Marți, 4 ianuarie, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, în loc de 8.5, cum era anterior.

Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectați sute de mii de elevi din țară.

”Prin urmare, 730 000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730 000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului.

Ordinul a fost prezentat peste noapte, din pix,  fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului Educației, fiind astfel încălcate în mod flagrant principiile transparenței decizionale prevăzute de Legea 52/2003. Astfel, Cîmpeanu dovedește că nu are respect nici față de elevi, nici față de legile țării.

Vom ataca în instanță ordinul, pentru a ne asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal!

Așa cum ne-a obișnuit, Sorin Cîmpeanu își continuă „măcelul” împotriva educației din România prin decizii care pun pericol sistemul de învățământ din România. În toiul nopții Ministerul Educației publică în Monitorul Oficial Ordinul prin care sunt prezentate criteriile de acordare a burselor școlare. Fără consultare, media pentru obținerea bursei de merit a crescut de la 8,50 la 9,50, Sorin Cîmpeanu alege astfel să ajute primăriile care vor aloca un număr muuult mai mic de burse”, atenționează Natanael Iriciuc, președintele Asociației Elevilor din Timiș.

Comentarii

comentarii