Acasă Actualitate Elevii timişoreni au luat cu asalt Facultatea de Economie

Elevii timişoreni au luat cu asalt Facultatea de Economie

DISTRIBUIȚI

Cea mai mare facultate din Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) a fost luată cu asalt, miercuri, de liceenii timişoreni. Grupuri masive de elevi de la liceele Shakespeare şi Calderon au vizitat amfitetarele, sălile de curs, sala de consiliu şi chiar şcoala doctorală de la FEAA.

Interesaţi de oferta de admitere

 „Ziua porţilor deshise la FEEA” a început miercuri şi timp de trei zile elevii interesaţi de o carieră în domeniu vor putea vizita standurile informative, vor dialoga cu reprezentanţii facultăţii şi vor vizita spaţiile de învăţământ şi cercetare. Joi şi vineri, alte grupuri de elevi din întregul judeţ sunt programate să viziteze Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor  „Vrem să-i aducem mai aproape de noi pe liceenii timişoreni, în contextul unei oferte educaţionale extrem de vaste. Elevii care ne-au vizitat au fost foarte interesaţi, în special de oferta noastră de admitere. În acest domeniu, putem spune că stăm excelent şi avem o ofertă extrem de vastă, dincolo de atât de cunoscutele specializări în contabilitate sau finanţe”, spune Lavinia Ţiplea, purtătorul de cuvânt al FEEA. Dacă, miercuri, Facultatea de Economie a fost vizitată doar de grupuri de elevi din clasele a XII-a, în zilele următoare vor veni şi  liceeni care nu vor da în acest an admiterea pentru facultate.

Comentarii

comentarii