Acasă Cultura Emil Hossu – o carieră dedicată filmului şi teatrului românesc

Emil Hossu – o carieră dedicată filmului şi teatrului românesc

DISTRIBUIȚI

Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală, sâmbătă, la ora 14.00

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale.

 

Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, dar declara presei "Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme".

Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.

Pentru că nu avea "origine sănătoasă", Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.

Emil Hossu este cunoscut în special datorită carierei sale cinematografice, însă primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. De asemenea, el a fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Conform agenției Mediafax, printre filmele în care a jucat Emil Hossu se numără: "Triunghiul Morţii (1999), "Une mère comme on n’en fait plus" (1997), "Punctul zero" (1996), "Straniul paradis" (1995), "Cel mai iubit dintre pamânteni" (1993), "Liceenii în alertă" (1993), "Oglinda" (1993), "Balanţa" (1992), "Harababura" (1990), "Un Studio în căutarea unei vedete" (1988), "Să-ţi vorbesc despre mine" (1987), "Cale liberă" (1986), "Totul se plăteşte" (1986), "Noi, cei din linia întâi" (1985), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Vara sentimentală" (1985), "Eroii n-au vârstă" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Convoiul" (1981), "Bună seara, Irina" (1980), "Iarna bobocilor" (1977), "Regăsirea" (1977), "Toamna bobocilor" (1975), "Aventurile lui Babuşcă" (1973), "Simpaticul domn R" (1969) etc.

El a fost cunoscut şi pentru rolurile din spectacole de teatru, printre care se numără: "Aniversarea", "Blocaţi în dormitor", "Capul de Răţoi", "Clipe de viaţă", "De trei ori dragoste", "Doamna nevăzută", "Doi pe o bancă", "În piaţa Vladimir", "Miciuna din mine", "Nu vorbiţi cu actorii", "O familie trăznită", "Omul cu mârţoaga", "Omul hazardului", "Special sânge". De asemenea, Emil Hossu a jucat în numeroase spectacole de teatru radiofonic.

A fost căsătorit cu actriţa Catrinel Dumitrescu.

Actorul Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală sâmbătă, la ora 14.00, iar admiratorii vor putea să îşi ia rămas bun de la artist vineri, la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde va fi depus trupul neînsufleţit al acestuia, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai instituţiei.

Joi, de la ora 13.30, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Emil Hossu va fi depus la Biserica Mavroghin (Izvorul Tămăduirii), din Strada Monetăriei (lângă Muzeul Ţăranului Român), unde cei care l-au cunoscut pot să îi aducă un ultim omagiu.

Vineri, între orele 12.00 şi 18.00, trupul neînsufleţit al lui Emil Hossu va fi depus la Teatrul Nottara.

Comentarii

comentarii