Acasă Politica Emil Vlădesan, revoluţionar Timişoara: “Guvernele PDL – Boc şi Ungureanu – şi-au...

Emil Vlădesan, revoluţionar Timişoara: “Guvernele PDL – Boc şi Ungureanu – şi-au bătut joc de noi!”

DISTRIBUIȚI

Luptătorii cu merite deosebite în Revoluţia din Decembrie 1989 din Timişoara au primit de la Casa Judeţeană de Pensii Timiş o decizie cu titul executoriu pentru a înapoia o parte din indemnizaţia de revoluţionar. Oamenii sunt revoltaţi şi s-au adresat instanţei. “Ce vină avem noi că funcţionarii de la pensii au calculat greşit? Guvernele Boc şi Ungureanu şi-au bătut joc de noi. Ele sunt de vină! Câtă nesimţire! Pe cât ne-au suspendat indemnizaţia de luptător, acum ne şi trimit să plătim. Sunt colegi care sunt muritori de foame. E inacceptabil!”, a spus joi, 10 mai, juristul Emil Vlădesan, luptător cu merite deosebite, membru în Comitetul de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Timişoara 1989, organizatorul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei timp de 136 de zile. “Având în vedere referatul Serviciului Plăţi Prestaţii nr. 234.141 din 19 aprilie 2012, rezultă că în perioada 1 ianuarie 2011, până în 31 decembrie 2011, s-au plătit şi încasat necuvenit drepturi în suma totală de 516 lei, deteminată conform buletinului de calcul anexat, reprezentând indemnizaţie conform Legii 341, din 2004. Plata necuvenită a drepturilor a fost generată de aplicarea eronată a prevederilor art. 10, alin. 1 din Legea 285 din 2010. Se dispune constituirea în sarcina beneficiarului a debitului în suma totală de 516 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit ce se va recupera de la beneficiar”, se arată în document.
 

Comentarii

comentarii