
Niciunul
dintre proprietarii clădirilor istorice din Timişoara, unele multiseculare, ale
căror faţade trebuie renovate, nu a apelat la ajutorul acordat de Primărie,
pentru că nu au certificat seismic, care impune consolidarea clădirii.
“Primăria Timişoara are, din 2013, Hotărâre
de Consiliu Local prin care este pregătită să ajute reabilitarea clădirilor
istorice şi chiar un ajutor important, pentru că pune toţi banii şi apoi
recuperează 50% pe parcursul a 10 ani, printr-un impozit crescut, iar 50%
rămâne cu titlul de grant. Dar, ca să acorde acest sprijin, trebuie ca acele
clădiri să aibă certificatul seismic. Ori experţii de la care se cere acest
certificat nu îl dau fără consolidare, iar consolidarea costă foarte mult şi
proprietarii nu sunt dispuşi ca, pentru ajutorul pe care-l primesc de la
primărie să plătească pentru consolidare, pentru că este foarte scumpă la
aceste clădiri vechi”, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Nicolae
Robu.
Edilul a precizat că municipalitatea a avut în
fiecare an prevăzuţi bani la buget pentru acest ajutor, dar până acum nu a
putut ajuta pe nimeni, din lipsă de solicitare.
“Acest ajutor îl primesc doar persoanele
fizice, dar până acum nu a beneficiat nimeni de acest sprijin”, a
menţionat Nicolae Robu.
Peste 1.700 de proprietari de clădiri din
Timişoara vor fi supraimpozitaţi cu până la 500% în acest an de către
municipalitate, pentru că nu şi-au întreţinut corespunzător faţadele, deşi au
fost atenţionaţi de mai bine de cinci ani în acest sens.
“Am spus şi mai insist mereu pe acest
lucru, după ce am câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană, dar şi
înainte, că nu vrem să vă amendăm, nu vrem să punem la supraimpozitare, dar
avem nevoie de un oraş frumos. Fiind proprietate privată, primăria nu poate
face nimic altceva decât să treacă la măsuri punitive, după trecerea etapei de
vorbă bună”, declara primarul Nicolae Robu, la începutul anului.
Supraimpozitarea este de
până la cinci ori mai mare decât impozitul normal, iar dacă proprietarii nu o
achită, primăria le va scoate la executare silită proprietăţile, pe baze
legale, consilierii locali votând deja lista acestora.
Timişoara are cel mai mare fond de clădiri
istorice din ţară, cu aproape 15 mii de imobile care au fost ridicate în urmă
cu unul-trei secole. Până acum, doar foarte puţini proprietari şi-au reabilitat
faţadele, fără a face şi consolidările necesare. (sursa: Agerpres)