Contraeditorial
Dacă există la ora actuală un consens în opinia publică românească privind un vinovat pentru toate relele, în orice domeniu, care s-au întâmplat în ultimii 10 ani și care se și petrec acum în România, acela este indubitabil cel referitor la președintele României, Klaus Iohannis. Încerc câteva considerații, legate de comunicarea dintre conducător și popor.
Când a câștigat alegerile prima oară, se părea că românii se săturaseră de un președinte mult prea guraliv – mă refer la Traian Băsescu – cu manifestări tot mai autocratice în al doilea mandat. Alternativa arogant limbută propusă atunci de către PSD în persoana domnului Victor Ponta, pornit ca favorit, a speriat de-a dreptul pe mulți alegători, mobilizându-i la vot ca niciodată. A fost un moment în care zicala ”tăcerea e ca mierea” s-a potrivit de minune candidatului Klaus Iohannis. Părea că mierea democrației și a conștiinței civice începuse să curgă din stupul de la Cotroceni asupra unei părți însemnate a românilor. Camarila pesedistă formată în jurul lui Liviu Dragnea a sesizat imediat pericolul și a declanșat atacurile contra lui Klaus Iohhanis și a anturajului său: de la chestiuni minore, dar cu impact mare la popor – doamna Carmen Iohannis în diferitele apariții avea rochia și bluza când prea scurte, când prea lungi, președintele și-a aruncat nervos paltonul pe capota mașinii – până la chestiuni serioase – de ce are ”șase case”, mai multe decât Adrian Năstase, cel cu ”patru case” – culminând cu amenințarea de suspendare, scrâșnire ieșită nu de puține ori de sub mustața celui care domina viața politică a acelor timpuri, Liviu Dragnea. Dar o conștiință civică reală părea să se nască în România, doar așa putem explica amploarea protestelor cauzate de faimoasa ”ordonanță 13”, dată ”noaptea ca hoții”. Consecința – chiar dacă aparent indirectă a emancipării civice a românilor – a fost căderea regimului de marionete Dragnea, astfel că o bună perioadă următorii lideri pesediști au fost dacă nu muți, mai degrabă bâlbâiți în retorica lor populistă dintotdeauna. Deși electoratul captiv era tot acolo și aștepta noile, de fapt vechile și eternele promisiuni cu ce ”se dă”! Doar mediocritatea șperțară a liderilor partidului susținător al domnului Iohannis a făcut posibilă revenirea în forță a urmașilor partidului comunist și câștigarea următoarelor alegeri parlamentare. La care s-a adăugat, de ce să nu admitem, de ce să nu recunoaștem cu tristețe, modesta prestație de lider național, de președinte al unei țări aflate în plină transformare, a domnului Klaus Iohannis însuși. Căci nu este posibil să vrei să fii președintele românilor – două mandate! – și să nu înțelegi nevoia de dialog protector permanent, a mult prea tinerilor, în înțelegerea mecanismelor democrației, cetățeni români. Mai mult, trecerea de la mediocritate la inepție politică de-a dreptul pare să fi fost făcută prin faptele recente, zilnic imputate de adversari și niciodată explicate de către domnia-sa la timp și/sau îndeajuns, cum ar fi vizitele aparent pseudo-personale în străinătate cu avioane private, refacerea supercostisitoare a unei vile dedicate lui în București, tentativa de modificare a legii pentru a candida la Senat.
Poate că președintele Iohannis va spune cândva că, înconjurat de mediocritate, a preferat mult trâmbițata ”stabilitate”, posibilă exclusiv prin alianța PNL-PSD. O mezalianță care, dacă analizăm evoluția României, este tot mai contraproductivă pentru progresul democrației. Iată un exemplu relevant și șocant întâmplat în 2024: devansarea alegerilor locale cu jumătate de an, o înfiorătoare dovadă de complicitate în toxicitate! Cu lideri mieroși și mincinoși pe de-o parte, gălăgioși și pufoși pe de altă parte, Partidul Comasat își întărește structurile oligarhice, bucuros că există, din nou – vai! – un țap ispășitor la îndemâna întregului popor, pentru câțiva ani de aici încolo: prestația mediocră, pentru unii chiar lamentabilă, a președintelui Klaus Iohannis!
După 35 de ani de la căderea comandantului suprem, ”eroul între eroi”, ”cârmaciul țării” – președintele secretar general al partidului unic, Nicolae Ceaușescu, conducătorul ce s-a dorit providențial, dar a defectat țara material, dar și mental (!) catastrofal – românii încă visează la un președinte ”tătucă”, care ”face totul”. Dovadă și temele actualei campanii prezidențiale abia începute. Stihia comunist-ceaușistă ne-a lăsat și mai neajutorați decât eram înainte de bolșevism. Încă suntem copiii democrației.