Acasă Actualitate Eugen Dogariu, senator PSD: “Vom aduce noi investiții importante în Timiș” ...

Eugen Dogariu, senator PSD: “Vom aduce noi investiții importante în Timiș” (P)

DISTRIBUIȚI

În ultimii doi ani și jumătate, perspectiva investițiilor guvernamentale în Timiș s-a schimbat, sume importante fiind alocate unor proiecte vitale atât pentru județ, cât și pentru întreaga regiune. Dacă până nu de mult, Timișul și Timișoara erau trecute cu vederea când se vorbea de bani de la București, acum vorbim despre proiecte majore finalizate sau în curs de finalizare, iar un rol important pentru schimbarea paradigmei îl poartă parlamentarii social-democrați. “S-a creat, la un moment dat, o adevărată frustrare pe această temă și era pe bună dreptate pentru că Timișoara și Timișul erau ocolite de investiții din bani guvernamentali, dar lucrurile s-au schimbat radical în ultimii doi-trei ani. Este important ca în funcții cheie în statul român să existe oameni care înțeleg cum trebuie să funcționeze lucrurile, oameni care se zbat pentru proiecte și pentru oamenii care i-au trimis în Parlament. Iar acest lucru am reușit să îl facem noi, parlamentarii PSD Timiș, și împreună cu colegii mei Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Sebastian Răducanu, am atras fonduri importante”, spune senatorul PSD Timiș, Eugen Dogariu.

Rezultatele nu au întârziat să apară, iar astăzi discutăm despre Centura de Sud a Timișoarei care este dată în circulație, noul terminal al Aeroportului Internațional Traian Vuia, care e funcțional, Centrul de Mari Arși se apropie și acesta de finalizare, iar exemplele pot continua. Însă, susțin social-democrații, nu este suficient. “Am fost fermi cu decidenții naționali când am prezentat aceste proiecte și finanțările au început să vină, în special în infrastructura de transport și de sănătate, dar nevoile județului și orașului sunt mult mai mari. Acum discutăm despre noul stadion Dan Păltinișanu, care se află în fază de licitație, despre o sală polivalentă, despre ducerea la bun sfârșit a investiției de la Institutul Regional de Oncologie Timișoara și multe altele. Noi, ca partid, chiar dacă schimbăm puțin garnitura de parlamentari, trebuie să fim la fel de perseverenți și să aducem noi investiții care să aducă o îmbunătățire a calității vieții timișenilor și timișorenilor. Vom continua să deranjăm în continuare, dacă e nevoie, până vom obține ceea ce ne-am propus”, a mai declarat Eugen Dogariu, candidat al Partidului Social Democrat pentru funcția de senator.

Comentarii

comentarii