Acasă Actualitate Eugen Stănescu încearcă să redevină şeful RATT prin executare silită

Eugen Stănescu încearcă să redevină şeful RATT prin executare silită

DISTRIBUIȚI

eugen stanescuFostul director al Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT), Eugen Stănescu, s-a prezentat, în dimineaţa zilei de marţi, la Primăria Timişoara, însoţit de un executor judecătoresc, pentru a forţa punerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti prin care acesta era numit din nou în funcţie. Vizita s-a dovedit a fi în zadar, deoarece persoana care trebuia să pună în aplicare sentinţa, primarul Gheorghe Ciuhandu, nu se întorsese încă dintr-o vizită la Bruxelles. Astfel, Stănescu a stabilit cu reprezentanţii primăriei că va reveni săptămâna viitoare.
În 2008, concursul pentru şefia RATT a fost câştigat de Ioan Goia, rezultatul fiind contestat de ceilalţi doi candidaţi, Eugen Stănescu şi Mircea Cojocariu, pe motiv că Ioan Goia şi nevasta acestuia ar fi deţinut acţiuni la Getax, firmă cu profil asemănător cu cel al RATT.
Instanţa a dat câştig de cauză contestatarilor, trimiţând în luna martie a acestui an pe adresa Primăriei Timişoara o sentinţă prin care impuneau anularea concursului şi numirea în funcţie a candidatului care îndeplinea condiţiile necesare.
Goia a fost suspendat din funcţie, director interimar al RATT fiind numit Marcel Nicola, însă câştigătorul contestat al concursului, Ioan Goia, a făcut recurs.
Săptămâna viitoare, instanţa trebuie să se pronunţe asupra recursului, tot atunci când Stănescu va reveni, însoţit de executor, pentru a-şi redobândi funcţia.

Comentarii

comentarii