Acasă Actualitate Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj emoționat cu ocazia începerii anului școlar: De modul...

Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj emoționat cu ocazia începerii anului școlar: De modul cum facem educație depinde viitorul fiecăruia dintre noi, al țării și al generațiilor care urmează!

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis, cu ocazia începerii noului an școlar, un emoționant mesaj elevilor, profesorilor și părinților.

“Elevii, profesorii, învățători și părinții încep, astăzi, un nou an școlar. Școala, educația sunt cele care formează o societate bună, sigură și eficientă.

Educația nu poate fi trainică dacă nu există oameni bine pregătiți în domeniu și dacă nu există condițiile necesare pentru a o transmite elevilor. Accesul copiilor la educație este un drept constituțional și, în context, fiecare copil trebuie să beneficieze de el!

Educația este principala cărămidă pentru construcția unei societăți civilizate, pragmatice și eficiente. De modul cum înțelegem să facem educație depinde viitorul fiecăruia dintre noi, al țării și al generațiilor care urmează.

După 34 de ani, situația în multe localități din mediul rural rămâne îngrijorătoare, în condițiile în care nu mai sunt profesori titulari, se lucrează cu suplinitori și, mai mult decât atât, multor profesori nu li se asigură condiții corespunzătoare de locuit.

Am mai spus acest lucru și îl voi repeta cu fiecare ocazie: Educația este nu numai stâlpul de bază al unei societăți, dar și cel mai de preț drept al copiilor! Nu în ultimul rând, le mulțumesc din suflet tuturor celor care au înțeles noblețea și importanța educației și și-au dedicat viața acestei profesii nobile! Cu ocazia începerii noului an școlar, mult succes elevilor și profesorilor, multă dorință de performanță și rezultate excelente!”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Comentarii

comentarii