Acasă Actualitate Europarlamentarul Iosif Matula susține cauza femeilor la nivel internațional

Europarlamentarul Iosif Matula susține cauza femeilor la nivel internațional

DISTRIBUIȚI

În cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European, pe marginea viitoarei reuniuni a Comisiei ONU pentru statutul femeilor, europarlamentarul arădean Iosif Matula a condamnat violența exercitată asupra acestora. Potrivit deputatului, fenomenul reprezintă cea mai răspândită formă de încălcare a drepturilor omului în societatea actuală, indiferent de zona geografică, de mediul cultural, economic, educaţional sau social. Spre exemplu, în România, violenţa împotriva femeilor este un fenomen social extins: 12.000 de cazuri de violenţă s-au înregistrat anual în ultimii trei ani, iar cazurile de viol au crescut de la an la an cu aproape 9%. „Pentru a combate această formă de discriminare, Uniunea Europeană mai are încă lucruri de făcut, inclusiv din perspectiva rolului asumat pe plan internaţional, unde violenţa împotriva femeilor atinge cote alarmante”. Luând în considerare formele teribile pe care le ia agresiunea, europarlamentarul arădean a propus reunirea tuturor măsurilor în cadrul unei strategii UE de eliminare a formelor de violenţă, document cerut de Parlamentul European încă de acum câţiva ani. „Consider că eforturile UE şi ONU pentru a le oferi siguranţă femeilor trebuie completate printr-o abordare de jos în sus, mai exact prin schimbarea mentalităţii, încă de la o vârstă fragedă, prin programe educaţionale. Totodată, este important să contribuim la eliminarea stereotipurilor de gen, difuzate în mass-media, cu risc de denaturare a imaginii femeii şi perpetuare a relelor tratamente”, a subliniat Iosif Matula.

Comentarii

comentarii