Concret, la finalul celui de-al doilea mandat de europarlamentar, eurodeputatul Grapini a criticat dur, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența președintelui Christine Lagarde, politica Băncii Centrale Europene care a dus la scăderea drastică a puterii de cumpărare a cetățenilor.
“Eu vin dintr-o țară intrată recent în UE, și anume, România. Principala sarcină a BCE, așa cum s-a spus aici, este stabilitatea prețurilor. Din păcate, cetățenii europeni au fost principalii afectați de pierderea puterii de cumpărare. Avem foarte mulți cetățeni săraci, care nu mai au nici măcar cu ce să-și cumpere pâine. Mai mult, inflația nu a fost ținută sub control. Trebuie să mergem la rezultate și asta înseamnă că politicile pe care le-ați aplicat nu au fost bune!”, a punctat, în intervenția sa, europarlamentarul Grapini.
Totodată, Maria Grapini i-a cerut Christinei Lagarde să spună, concret, cum își propune BCE să ajungă la o inflație de 2%, în anul 2026.
Potrivit eurodeputatului, deși au fost crize după crize, politica monetară a BCE nu fost adaptată la provocările acestora. În aceste condiții, gradul de sărăcie a crescut în Uniunea Europeană, iar IMM-urile nu au avut acces la finanțarea necesară.
„Vă cer, doamnă Lagarde, să ne spuneți cum veți proceda pe viitor pentru a rezolva această situație alarmantă, pentru că și noi, la rândul nostru, trebuie, când mergem în țările noastre, să le spunem cetățenilor soluțiile, pentru a le îmbunătăți nivelul de trai și a le crește puterea de cumpărare!”, a conchis Maria Grapini.
Comentarii
comentarii