Acasă Politica Europarlamentarul Matula a discutat despre autostrăzile românești în Parlamentul European

Europarlamentarul Matula a discutat despre autostrăzile românești în Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul arădean Iosif Matula a avut o intervenţie în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, prin care a subliniat  importanţa deciziei Comisiei Europene de a aproba finanţarea nerambursabilă din fonduri europene pentru construcţia autostrăzilor Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, în valoare de  850,7 milioane euro, din care  724 milioane euro nerambursabili. „Trebuie să recunoaştem că, în acest moment, România are încă o problemă de absorbţie a fondurilor europene. Tocmai din acest motiv, guvernul a luat o serie întreagă de măsuri, măsuri care au culminat, cu înfiinţarea noului Minister al Afacerilor Europene, unde ministrul este fostul comisar european Leonard Orban. Iată că aceste măsuri încep să se concretizeze şi să fie apreciate de Comisia Europeană”, a declarat Iosif Matula. Europarlamentarul arădean subliniază că, prin finanţarea celor două tronsoane, autostrada Nădlac – Bucureşti primeşte o certificare europeană, ca o componentă esenţială a macroinfrastructurii din Uniunea Europeană.

 

Comentarii

comentarii