Acasă Economic „Eurorent Airport” – investiţii de peste 4 milioane de euro şi noi...

„Eurorent Airport” – investiţii de peste 4 milioane de euro şi noi locuri de muncă la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Pe 8 septembrie, la Timişoara se deschid oficial porţile „Eurorent Airport” și a celui de al 2-lea depozit logistic din Timişoara operat de către Cargo-partner România. 

Dezvoltatorului imobiliar SC Eurorent Group SRL şi conducerile româneşti şi austriece a companiei Cargo-partner Expediţii SRL i-au invitat la eveniment, pe lângă oficialităţţi şi pe cei la cererea cărora şi pentru care s-a făcut totul şi care beneficiază din prima zi de acest parc logistic şi prezenţa cargo-partner aici: cele mai mari companii din zona de vest a României, în special cele din domeniul automotive. Aproape 100 de oaspeţi – reprezentanţii unor companii consacrate pe plan mondial ca Hella, Dura, Valeo, Kromberg & Schubert, TRW, Nestle, Zoppas, Avery Dennison, Frigoglass, AEM, Elba, Elba Com, Siemens, dar şi companii de talie medie, firme cu capital privat românesc au onorat invitaţia de a fi prezenţi la eveniment. Dezvoltatorul imobiliar Eurorent s-a pliat perfect pe cerinţele partenerilor de afaceri oferindu-le posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea având acces direct la cea mai modernă şi rapidă infrastructura a urbei noastre – soşeaua de centură, vecinătatea unui aeroport internaţional şi a Vămii Timişoara – totul într-un cadru modern, conform standardelor internaţionale din domeniu. Cargo-partner Expediţii SRL a fost initiatorul acestui proiect; dezvolarea sa extrem de rapida in ceea ce priveste serviciile de depozitare şi logistică special orientate către sectorul marilor companii producătoare din domeniul automotive, pentru care operează lunar zeci de mii de paleţi cu mărfuri, precum şi cerinţele continue din partea clienţilor de extindere a spaţiilor de cross-docking şi depozitare au stat la baza investiţiei într-un nou şi modern depozit logistic, cu o suprafaţă de 6000 mp pentru început. Viitorul apropiat presupune pentru cargo-partner spaţii cu temperatura controlată, incinte speciale pentru păstrarea şi manipularea mărfurilor cu clasa ADR, antrepozitarea vamală . Atunci când piaţa o cere, când clienţii vin şi solicită mai mult, poate fi un singur rezultat, benefic tuturor: încrederea în economia românească, investiţii masive în obiective moderne, situate în puncte-cheie ale zonei de vest, crearea de noi locuri de muncă prin deschiderea viitoarelor facilitaţi de producţie şi servicii de calitate în domeniul transporturilorşsi logisticii oferite tuturor producătorilor aflaţi în zonă. Atât dezvoltatorul Eurorent cât şi Cargo-partner sunt deschişi colaborării cu toate firmele din Timiş şi nu numai oferind spaţii de lucru şi servicii la standarde internaţionale.

Comentarii

comentarii