Acasă Actualitate Evacuaţii din Reşiţa au, într-un final, casă

Evacuaţii din Reşiţa au, într-un final, casă

336
DISTRIBUIȚI

Un număr de 16 familii, foste chiriaşe ale caselor naţionalizate, vor beneficia de locuinţe noi. Săptămâna aceasta a fost dat în folosinţă unul dintre cele patru blocuri construite în Reşiţa şi destinate exclusiv persoanelor evacuate din locuinţele retrocedate. Imobilul este format din 11 apartamente cu două camere şi cinci garsoniere. La Reşiţa se vor da în folosinţă patru astfel de imobile, cu un total de 64 de apartamente. Pentru alte două blocuri, ale căror lucrări au început în noiembrie 2007, recepţia a avut loc anul trecut, însă constructorul nu a primit girul final, ci o listă cu remedieri şi un termen pentru realizarea acestora până la sfârşitul acestei săptămâni. Cel de-al patrulea bloc are termen de finalizare luna mai 2010. Chiria pentru aceste locuinţe este de circa 30 – 40 lei pe lună.

Comentarii

comentarii