Acasă Actualitate Eveniment caritabil dedicat Biancăi, o mamă care își crește singură cei cinci...

Eveniment caritabil dedicat Biancăi, o mamă care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara organizează cea de-a doua ediție a evenimentului cultural-caritabil „Lumina sfântă din noi”, în Aula Magna Iulian Drăcea. Manifestarea, cu un puternic accent pe tradiție și solidaritate, își propune să aducă un strop de bucurie celor aflați în nevoie.

Evenimentul din acest an este dedicat Biancăi, o mamă care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții dificile, într-un complex social din Cărpiniș. Deși locuiesc într-o cameră mică și o bucătărie improvizată, Bianca depune toate eforturile pentru a le asigura un trai demn copiilor ei.

„Ne dorim să aducem căldură și bucurie în viețile acestor copii. Invităm comunitatea să ni se alăture în acest gest de solidaritate, să aprindem împreună lumina din noi pentru cei care au nevoie de sprijin”, transmit organizatorii.

În cadrul evenimentului, universitatea își propune să adune fonduri și donații pentru a oferi Biancăi și copiilor ei lemne de foc, îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, iar generozitatea participanților va permite extinderea ajutorului și către alți copii din comunitate, aproximativ 30 la număr.

„Sperăm ca această acțiune să fie doar începutul. Împreună, putem face ca sărbătorile să fie mai călduroase și mai luminoase pentru cei care au mare nevoie de ajutorul nostru”, este mesajul de suflet al Universității de Științele Vieții din Timișoara.

Comentarii

comentarii