Acasă Cultura Eveniment cultural-artistic,, joi, la Casa Artelor din Timișoara

Eveniment cultural-artistic,, joi, la Casa Artelor din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Eveniment cultural-artistic impresionant, la Casa Artelor din Timișoara – Galeria Pygmalion, strada Pacha, joi 5 iulie, de la ora 19.00, când va avea loc vernisajul expoziției TREI: Dan Erceanu, Dragoș Pătrașcu și Simion Cristea.

Linia trasată în creion, în tuș, în acril, scoasă la iveală în lemn, ori croită din obiecte, întru zicerea de povești și crearea de istorii și senzații. Material de lucru pentru trei plasticieni. Aceștia sunt trei artiști ale căror lucrări ajung în fața publicului de la Timișoara, într-un demers artistic pus la punct de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Direcția Județeană pentru Cultură Iași. Dan Erceanu, Dragoș Pătrașcu și Simion Cristea sunt artiștii vizuali care și-au reunit lucrările sub același titlu: “Trei”.

Artist cu un palmares impresionant, Dan Erceanu le va împărtăși privitorilor care trec pragul galeriei Pygmalion experiența sa de gravor și desenator de excelență. Artă cu mesaj pentru suflet. Este felul în care graficianul Dragoș Pătrașcu se exprimă, în care alege să spună lucrurilor… pe nume. Trio-ul artistic găzduit de Casa Artelor este completat fericit de un sculptor. Vorbim despre Simion Cristea.
„Simion Cristea însuflețește lemnul prin intermediul simbolului, îl apropie de o formă palpabilă ce nu necesită încadrarea într-un timp al omenirii. Sculptura sa, calmă și serenă, ferm articulată, ferită de ambiguități, structurează o lume secundă realității dar care se revendică din aceasta, fiind o metaforă pentru meditație” – spune criticul de artă, Maria Bilașevsch. Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

Comentarii

comentarii