Acasă Eveniment Eveniment cultural de amploare, în spijinul copiilor internaţi la Spitalul „Louis Ţurcanu”...

Eveniment cultural de amploare, în spijinul copiilor internaţi la Spitalul „Louis Ţurcanu” Timişoara

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Culturală Pentagon organizează evenimentul caritabil „Poveste de Crăciun… despre cum sa fii mai darnic si mai bun…”. În perioada 14-19 Decembrie 2010, între orele 14.00 şi 17.30, cea de-a II-a ediţie a manifestării îşi propune „să umple sacul cu jucării şi dulciuri al lui Moş Crăciun”, printr-un eveniment cultural destinat colectării de fonduri pentru copii aflaţi în perioada sărbătorilor în Spitalul „Louis Ţurcanu” Timişoara. Evenimentul are loc la sediul Centrului Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT) şi cuprinde programe artistice realizate de copiii din şcolile şi grădiniţele timişorene. „Este o onoare pentru mine să vă vorbesc despre un parteneriat născut din scopuri caritabile. Asociaţia Culturală Pentagon şi partenerii acesteia vă invită să dăruiţi puţin din sufletele dumneavoastră, în această perioadă magică, pentru a fi alături de copiii aflaţi în suferinţă, în spitale. Cu banii strânşi vom cumpăra cadouri, dulciuri, cărţi, jucării şi fructe pe care le vom împărţi copiilor, bineînţeles, în compania lui Moş Crăciun şi a ajutoarelor acestuia. Au răspuns afirmativ invitaţiei noastre copilaşi dornici să confecţioneze obiecte de Crăciun, precum şi reale talente, care vor veni să încânte sufletul cu colinde, dansuri, gimnastică şi multe altele. Vor avea loc diverse concerte caritabile, party-uri, jocuri tematice, sesiuni de lectură, şedinţe de face-painting, ateliere de creaţie etc. Mulţumim cu anticipaţie tuturor partenerilor şi colaboratorilor, colegilor noştri pentru că au făcut posibilă această iniţiativă şi îi dorim Camerei de Comerţ cât mai mulţi vizitatori, expozanţilor cât mai multe vânzări şi vă aşteptăm cu drag la standul nostru pentru a oferi cu bucurie o rază de bucurie tuturor copiilor”, a spus actriţa Ana-Maria Pandele Andone, preşedintele Asociaţiei Culturale Pentagon.

Comentarii

comentarii