Acasă Actualitate Evenimente de muzică populară, de muzică clasică și de pop-rock, de Ziua...

Evenimente de muzică populară, de muzică clasică și de pop-rock, de Ziua Timișoarei, încă de duminică

DISTRIBUIȚI

Pe 3 august 2021, Timișoara sărbătorește 102 ani de la intrarea în oraș a trupelor române conduse de Virgil Economu. Ca în fiecare din ultimii 20 de ani, Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, marchează momentul cu spectacole, concerte și alte evenimente speciale. În acest an, momentele artistice vor începe de duminică, 1 august, iar cele mai multe vor avea loc în Piața Libertății și în Piața Unirii, însă reprezentanții Casei de Cultură promit evenimente inclusiv în cartiere, însă detalii despre acestea vor fi oferite ulterior.

„Și în acest an vom sărbători Ziua Timișoarei prin acțiuni ce se vor derula pe durata mai multor zile, atât în zona centrală, cât și în cartiere, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, ca proiect finanțat de către Primăria Timișoara. Programul artistic va fi unul diversificat, de la muzică pop-rock până la prelucrări folclorice și  muzică clasică și se va completa armonios cu materiale educative despre Timișoara, cu ateliere și expoziții ce vor evidenția  forța artistică a Timișoarei”, transmit reprezentanții Casei de Cultură.

Ediția din acest an, cea de-a XXI-a a, stă sub semnul declarării anului 2021 drept „Anul Diasporei”. Drept urmare, expoziția ,,Călător între Viena și Timișoara” a artistului fotograf Călin Piescu va fi cea care va deschidă, în 1 august, seria evenimentelor aniversare, în spațiul expozițional recent reabilitat din incinta Casei de Cultură din Timișoara. Tot duminică, dar în Piața Libertății, va fi concertul pop-rock ,,Timișoreni on stage”, care va prilejui întâlnirea cu trupele timișorene Cargo, TM Groove și Beck Corlan.

Luni, 2 august 2021, tot în Piața Libertății, începând cu ora 19.00, iubitorii muzicii populare se vor reîntâlni cu Ansamblul Timișul și soliștii Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Petrică Miulescu-Irimică și și Doriana Talpeș, dar și cu Cosmin Rafael Bălean Band, care, prin  proiectul muzical inedit ,,Europa în Timișoara”, va prezenta prelucrări din folclorul statelor europene.

Marți, 3 august 2021, printre festivitățile oficiale ce se vor desfășura în Piața Unirii începând cu ora 10.30, se vor regăsi un amplu program artistic susținut de către Filarmonica Banatul și corul Voces Timisienses la ora 18.00, Piața Unirii). Tot în Piața Unirii, dar de la 22.00, va fi prezentat proiectul vocal-simfonic ,,Better Together” al lui Zoli Toth. Cu câteva ore mai devreme, de la 20.00, însă în Piața Libertății, va susține un concert și Opera Națională Română din Timișoara.

„În acest an activitățile se vor derula și în cartiere și vor consta din tururi ghidate, ateliere și materiale educative despre istoria cartierelor Timișoarei. Pentru concertele «Timișoreni on stage» și «Better Together», accesul se va face pe baza biletelor cu titlu gratuit care se gasesc în format electronic pe www.iabilet.ro. Pentru toate celelalte evenimente, accesul  se va face în limita locurilor disponibile. În ambele situații, accesul este condiționat de respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii Covid-19(purtarea obligatorie a măștii, prezentarea dovezii vaccinării sau a testării, conform normelor în vigoare, măsurarea temperaturii etc)”, atrag atenția reprezentanții primăriei.

 

Comentarii

comentarii