Acasă Economic Evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului 2020

Evoluția pieței asigurărilor în primele șase luni ale anului 2020

DISTRIBUIȚI

Societățile de asigurare, autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), au subscris, în primele șase luni din acest an, prime brute în valoare de 5,6 miliarde lei, în creștere cu 3,4% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Creșterea volumului de prime brute subscrise, în primele șase luni ale anului 2020 comparativ cu perioada similară a anului anterior, se datorează exclusiv dinamicii pozitive înregistrată în trimestrul I 2020, când volumul acestora a ajuns la cea mai mare valoare trimestrială din ultimii ani (2,95 miliarde lei). În trimestrul II 2020, piața asigurărilor din România a fost afectată ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 și a măsurilor luate în vederea prevenirii răspândirii acesteia, valoarea primelor brute subscrise situându-se la 2,67 miliarde lei, în scădere cu 1,9% față de trimestrul II 2019, respectiv cu 9,5% față de trimestrul precedent.

Contrar evoluțiilor macroeconomice europene și locale, piața asigurărilor la nivel agregat reușește să crească în primul semestru al acestui an. Se disting evoluțiile pozitive pe segmentul asigurărilor de sănătate (+29%) și pe segmentul asigurărilor de garanții (+90%). În același timp, se observă o creștere a subscrierilor sucursalelor (FOE), valoarea primelor brute subscrise depășind per total 500 milioane de lei. Ca urmare, subscrierile totale ale companiilor autorizate în România, împreună cu subscrierile în baza dreptului de stabilire, depășesc 6,1 miliarde lei”, a declarat domnul Valentin Ionescu, directorul Direcției Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.

Piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 81% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de A.S.F. Valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a crescut cu 5,4% în primul semestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019, în timp ce valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viață a înregistrat o scădere de 4,2%.

La nivelul întregii piețe, ratele SCR (cerințele necesarului de capital de solvabilitate) și MCR (cerințele minime de capital) au fost supraunitare atât la 30 iunie 2020, cât și în anii 2016 – 2019. Comparativ cu anul anterior, la 30 iunie 2020, rata SCR la nivelul pieței a crescut ușor, în vreme ce rata MCR la nivelul întregii piețe a înregistrat o creștere de aproximativ 11%. Rata SCR la nivelul pieței s-a situat la un nivel de 1,81, iar rata MCR la o valoare de 4,38.

La 30 iunie 2020, activau pe piața asigurărilor 27 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de A.S.F., dintre care 14 au practicat numai activitate de asigurări generale (AG), 7 au practicat numai activitate de asigurări de viață (AV) și 6 au practicat activitate compozită.

Piața asigurărilor din România rămâne caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În semestrul I 2020, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 27 de societăți autorizate.

Prime brute subscrise AG+AV

Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) s-au ridicat, în intervalul ianuarie-iunie al anului 2020, la valoarea de aproximativ 4,5 miliarde lei, în creștere cu 5,4% față de aceeași perioadă a anului anterior, iar PBS aferente asigurărilor de viață (AV) au însumat aproximativ 1,1 miliarde lei, cu 4,2% mai puțin față de semestrul I al anului 2019.

Indemnizații brute plătite (AG+AV)

În semestrul I al anului 2020, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite – IBP (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări (AG+AV), în sumă de 2.957.428.492 lei. Din această sumă, 2.850.159.712 lei reprezintă IBP pentru contractele de asigurări generale (96%), în  creștere cu 2,7% față de semestrul I al anului 2019. Pentru segmentul asigurărilor de viață, asigurătorii au raportat IBP în valoare de 107.268.780 lei, cu circa 2,3% mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2019.

Rata daunei

Rata combinată a daunei, calculată pe date cumulate pentru toate clasele de asigurări generale, a fost, în primele șase luni ale acestui an, de 99,2%, în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 109,37%.

Piața RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele șase luni ale anului 2020 a atins valoarea de aproximativ 1,96 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (2,066 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu primul semestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 2%.

La 30 iunie 2020, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 36,38%), respectiv 12 luni (31,45%). Se remarcă o tendință ascendentă pentru polițele de asigurare cu o valabilitate de o lună.

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată a crescut ușor, cu aproximativ 1%, în semestrul I al acestui an, comparativ cu același semestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 622 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele șase luni ale anului 2020 a crescut comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 4%, iar cea pentru daune materiale a crescut tot cu circa 4%. 

În primele șase luni din anul 2020, asigurătorii RCA, autorizați și supravegheați de A.S.F., au încheiat un număr de 108.455 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 10.957.673 lei.

Asigurările de locuințe

La 30 iunie 2020, numărul de contracte în vigoare aferente asigurărilor obligatorii de locuințe a crescut cu circa 2%, iar primele brute subscrise, cu aproximativ 4%. În același timp, indemnizațiile brute plătite au scăzut cu 19%. 

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe au înregistrat, pe parcursul primului semestru al anului 2020, o ușoară scădere, de aproximativ 0,14%, comparativ cu primul semestru din anul precedent. Indemnizațiile brute plătite au înregistrat o scădere de circa 11%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare a crescut cu 1%.

Asigurările de sănătate

Asigurările de sănătate au cumulat, la finalul semestrului I al acestui an, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 264 milioane lei, în creștere cu aproximativ 29% față de aceeași perioadă a anului 2019:

·         primele brute subscrise aferente asigurărilor generale au fost în sumă de 164 milioane lei, în creștere cu aproximativ 28% și au reprezentat circa 62% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate;

·         primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au atins valoarea de 100 milioane lei, în creștere cu circa 30%.

Primele brute subscrise pe teritoriul altor state

Din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de A.S.F. în semestrul I 2020, primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de circa 183 milioane lei, în creștere cu circa 61% comparativ cu perioada similară a anului precedent (114 milioane lei).

Sucursale

La 30 iunie 2020, activau pe piața asigurărilor 13 sucursale în baza dreptului de stabilire (FOE – freedom of establishment), dintre care 10 au practicat activitate de asigurări generale și 3 au practicat activitate de asigurări de viață.

Sucursalele au cumulat, la finalul lunii iunie 2020, prime brute subscrise în valoare de circa 505 milioane lei, în creștere cu aproximativ 11% față de aceeași perioadă din anul precedent. În același timp, sucursalele au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de circa 155 milioane lei.

Brokerii de asigurare

La 30 iunie 2020, figurau înregistrați în evidențele Autorității de Supraveghere Financiară un număr de 294 de brokeri autorizați, dintre care 283 de societăți active, 10 societăți cu activitatea suspendată și o societate cu activitatea interzisă temporar.

În urma centralizării raportărilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 30.06.2020, a fost constatată o creștere cu 9,37% a valorii primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață, față de aceeași perioadă a anului 2019, de la 3.476.784.002 lei la 3.802.619.958 lei. În primul semestru al anului 2020, brokerii de asigurare și/sau reasigurare au intermediat 67,59% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, în creștere față de perioada similară a anului 2019 (63,92%).

Veniturile din activitatea de intermediere obținute de brokerii de asigurare, în primul semestru al anului 2020, au crescut cu 9,14% față de aceeași perioadă a anului 2019, de la 612.943.868 lei la 669.011.659 lei.

Comentarii

comentarii