Acasă Actualitate Examen ”de evaluare” cu probleme la Primăria Timișoara. În timp ce unii...

Examen ”de evaluare” cu probleme la Primăria Timișoara. În timp ce unii angajați sunt dați afară, alții dau concurs de angajare

DISTRIBUIȚI

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara contestă examenul de evaluare organizat de instituție, cel în care primarul Fritz se laudă că a prins un angajat copiind cu casca în ureche. Propaganda primarului nu ține însă la o simplă verificare a condițiilor în care a fost organizat examenul.

Conform Primăriei Timișoara reorganizarea activităţii instituţiei va duce la eliminarea a 51 de posturi. În serviciile unde numărul de angajaţi este mai mare decât posturile aprobate se susţine un examen de evaluare, pentru a vedea cine va fi concediat.

Astfel, unii dintre angajații primăriei au fost notificați că se va organiza examen pentru ocuparea unor funcții publice, având în vedere noua structură organizatorică (HCL nr. 575/19.12.2023 privind aprobarea și modificarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului).

Notificările, semnate de primarul Dominic Fritz, director executiv Monica Pfeifer și consilier Simona Pop, au fost trimise pe mail, vineri 19.01.2024, la finalul programului de lucru (chiar la ora 13:58). Unul dintre angajații primăriei spune că a primit notificarea la ora 14.23.

”Anunțul de examen a fost afișat astăzi, 19.01.2024, CU 5 ZILE LUCRĂTOARE ÎNAINTE DE SUSȚINEREA PROBEI SCRISE A EXAMENULUI. De la afișarea anunțului de examen, aveți la dispoziție 3 zile lucrătoare pentru a completa și depune formularul de înscriere la examen, conform modelului anexat prezentei notificări.

Funcționarii publici declarați admiși vor fi numiți în noile funcții publice în conformitate cu prevederile art. 518 alin. (1), (2) din OUG nr. 57/2019.

FUNCȚIONARII PUBLICI DECLARAȚI RESPINȘI SAU ABSENȚI VOR FI ELIBERAȚI DIN FUNCȚIE în conformitate cu prevederile art. 519 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 57/2019, cu respectarea dreptului la preaviz.

În cazul in care nu depuneți formularul de înscriere la examen, sau nu vă veți prezenta la examen INDIFERENT DE MOTIVUL INVOCAT, veți fi ELIBERAȚI DIN FUNCȚIA PUBLICĂ în conformitate cu prevederile art. 519 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 57/2019, cu respectarea dreptului de preaviz, prevăzut la art. 519 alin. (4) din OUG nr. 57/2019”, se precizează în notificare.

Ciudat este faptul că notificarea nu a fost postată, așa cum era normal, pe siteul primăriei. Angajații au primit emailul la sfârșitul programului de lucru, într-o zi de vineri, și au avut doar trei zile lucrătoare al dispoziție să se înscrie la examen. Primarul a omis însă se le trimită și condițiile de desfășurare ale examenului, respectiv Regulamentul aprobat prin Dispoziția Primarului nr. 497/17.01.2024. Regulamentul nu a fost amplasat nici măcar la avizierul instituției. În cazul a două structuri din subordinea Primăriei Timișoara, Direcția Fiscală și Poliția Locală, anunțurile despre examenele similare au fost postate pe site-urile instituțiilor. Doar la Primăria Timișoara a fost ceva de ascuns.

De altfel, în timp ce unii angajați erau examinați pentru concediere, primăria organiza concursuri de angajare.

Jurist Tiberiu Negrei, președinte Sindicat PMT, ne-a declarat că a demarat strângerea de mandate / împuterniciri pentru a contesta aceste notificări. Până acum cel puțin 10 angajați au cerut sprijinul sindicatului. De asemenea, se intenționează depunerea unei plângeri prealabile împotriva notificărilor, după ce în dat de 19 ianuarie a depus o plângerea împotriva hotărârilor de consiliu local care se referă la noua organigramă a primăriei și instituțiile din subordine și organizarea examenelor de selecție.

 

Comentarii

comentarii