.JPG)
Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu, a trimis în dimineața zilei de marți, 10 iulie, la Patriarhia Română, un document prin care anunţă că se retrage din funcţie. Motivele deciziei sunt legate de starea acestuia de sănătate. Mitropolitul a confirmat informaţia, în exclusivitate pentru ZIUA de Vest.
VIDEO
Interviu Lia Lucia Epure – retragerea Mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu – TVT 89, 11.07.2012
„Am înaintat Patriarhiei Române o hârtie prin care îmi anunţ retragerea din funcţie. Am făcut acest gest din cauza neputinţei mele fizice. Rămâne de văzut dacă voi merge la o mănăstire”, a declarat Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu.
Născut pe 21 noiembrie 1923, la Caransebeş, Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu este cel mai longeviv înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, în martie 2012 împlinindu-se 50 de ani de când se află în această funcţie.
Gestul mitropolitului este o paralelă peste timp. În 1653, după doar trei ani, timp în care a fost mitropolit al Timişoarei, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, considerat ocrotitorul Banatului, se retrage din funcţie la mănăstirea de la Partoş. Moare trei ani mai târziu, la vârsta de 88 de ani.
De la diacon la mitropolit
Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, s-a născut la 21 noiembrie 1923, la Caransebeş, într-o familie preoţească (unchiul său a fost secretarul episcopului Miron Cristea, iar tatăl, preot la Biserica "Sf. Ioan" din Caransebeş). Nicolae îşi va petrece copilăria alături de mama sa, care îi insuflă dragostea faţă de cele sfinte, tatăl său murind de tânăr. Între anii 1934-1942 urmează şcoala elementară şi liceul în Caransebeş. Pleacă apoi la Bucureşti, unde va urma cursurile Facultăţii de Teologie, între anii 1942-1946. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. În anul 1943 este hirotonit diacon celibatar, de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în Biserica parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. În 1946 este declarat licenţiat în teologie. După absolvirea facultăţii se înscrie la doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: "Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului", sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman.
Revenind pe plaiurile natale, va fi numit profesor suplinitor la Academia Teologică din Caransebeş (1 aprilie 1947 – 1 septembrie 1948). După desfiinţarea istoricei episcopii de aici, va merge la Timişoara, unde va fi numit, în anul 1949, secretar, apoi referent principal la Centrul Eparhial. Între anii 1952-1956 ocupă funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic, ca profesor la Seminarul din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza, până la 1 martie 1959, când devine conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului Teologic din Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă.
În anul 1960 va fi hirotonit preot de către fostul patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. Este hirotonit arhiereu în Biserica "Sfântul Spiridon Nou" din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române îl alege în scaunul vacant de arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi mitropolit al Banatului. Instalarea s-a făcut duminică, 4 martie 1962, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. A fost delegatul Patriarhiei Române la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II. În aceeaşi calitate de mitropolit al Banatului a făcut parte din delegaţiile bisericii noastre care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), Bisericile vechi-orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria (1969, 1979,1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei (1971), Biserica din Etiopia (1971), Biserica romano-catolică din Belgia (1972), Biserica Luterană din Suedia (1987), Patriarhia Ecumenică (1978, 1981,1989), Patriarhia Sârbă (1981, 1995) şi Patriarhia Ierusalimului (2000). A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori S.U.A. şi Canada (1979), parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă (1984) şi parohiile din Europa Occidentală. Între aprilie-iunie 1967 a fost locţiilor de mitropolit al Ardealului, iar în perioada octombrie 1977-aprilie 1978, locţiitor de mitropolit al Olteniei. În repetate rânduri va suplini eparhia Aradului şi o vreme pe cea a Caransebeşului (1993-1994). I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Institutul Teologic Protestant din Cluj (1978), Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea de Ştiinţe Agricole ale Banatului (2003) şi Universitatea de Vest din Timişoara (2003). Urmare a neobositelor preocupări cărturăreşti, I.P.S. Sa este ales în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române. Este preşedintele de onoare a numeroase fundaţii şi societăţi. Este ales, în anul 1992, membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-a conferit titlul de "cetăţean de onoare" al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. În 1997 primeşte premiul conferit de Grupul pentru Dialog Social "pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii". În anul 2000 i se conferă ordinul naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce, conferit de Preşedinţia României. În decembrie 2007 i s-a conferit de Consiliul Judeţean Timiş premiul "Pro cultura timisiensis" pe anul 2007. În 2011 îi este retras dreptul de semnătură de către Sfântul Sinod.
