Acasă Economic Experţii din mediul privat au început evaluarea proiectelor POS CCE

Experţii din mediul privat au început evaluarea proiectelor POS CCE

DISTRIBUIȚI

Experţii puşi la dispoziţia Autorităţii de Management a Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) au început să evalueze proiectele şi să verifice cererile de rambursare depuse de beneficiari.

“Prin intermediul unui proiect al Ministerului Fondurilor Europene, am pus la dispoziţia Autorităţii de Management şi a Organismelor Intermediare POS CCE aproximativ 150 de experţi din mediul privat, care vor evalua cele aproape 4.700 de proiecte depuse în trecut, unele în urmă cu peste doi ani. De exemplu, pe Axa 1 POS CCE, destinată finanţării IMM-urilor, sunt aproximativ 2.700 de proiecte peste care s-a aşternut praful. Am solicitat ca evaluarea proiectelor depuse şi semnarea cererilor de finanţare eligibile să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil. În acelaşi timp, alţi experţi vor verifica cererile de rambursare depuse de beneficiarii POS CCE. Obiectivul nostru este ca implementarea proiectelor să înceapă cât mai repede, iar sumele datorate beneficiarilor să fie achitate rapid pentru ca banii europeni să intre în economie şi să susţină evoluţia acesteia”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Ministerul Fondurilor Europene derulează un proiect finanţat din fonduri europene contractate prin intermediul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management şi a Organismelor Intermediare experţi pentru evaluarea proiectelor, pentru verificarea cererilor de rambursare, dar şi pentru verificarea contractelor de achiziţii publice încheiate în cadrul proiectelor finantaţe din fonduri comunitare. De asemenea, prin acest proiect sunt contractate şi servicii juridice. Prin intermediul proiectului menţionat, Ministerul Fondurilor Europene a pus la dispoziţia Autorităţii de Management şi a Organismelor Intermediare POS CCE un număr de aproximativ 250 de experţi.

Comentarii

comentarii