Pompierii intervin, duminică seara, pentru a stinge un incendiu izbucnit după o explozie la internatul liceului din Călan, județul Hunedoara.
Potrivit ISU Hunedoara, a fost o explozie urmată de incendiu la internatul liceului din Călan.
Intervin Detașamentul de Pompieri Hunedoara si PL Bretea Română cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară pentru intervenții la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al SAJ.
Explozia cauzată de acumulările de gaze dintr-o cameră a internatului, a fost urmată de un incendiu.

”Din fericire un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat 5 persoane din interiorul imobilului”, mai transmite ISU Hunedoara.
Printre persoanele evacuate s-a aflat şi proprietara imobilului care a primit asistenţă medicală din partea echipajului SAJ, deoarece a suferit un atac de panică.