Acasă Cultura Exponatul lunii aprilie, la Muzeul Banatului: Un votiv din marmură reprezentând cultul...

Exponatul lunii aprilie, la Muzeul Banatului: Un votiv din marmură reprezentând cultul Cavalerilor Danubieni

DISTRIBUIȚI

A fost stabilit! Exponatul lunii aprilie 2018 este una din cele mai vechi piese din piatră restaurate din patrimoniul Muzeului Național al Banatului din Timișoara.

Relieful votiv din marmură, cu reprezentarea cultului Cavalerilor Danubieni – epoca romană (sec. II-III p.Chr.) – a fost descoperit la începutul secolului XX, la Pojejena de Jos, în județul Caraș-Severin.

Prezența acestui artefact în patrimoniul muzeului se datorează arheologului ardelean Teglas Gabor (1848-1916), un perseverent cercetător al limesului dacic. În cadrul proiectului său de identificare în teren a tuturor fortificațiilor de epocă romană din Dacia, el analizează la începutul secolului XX castrele bănățene. Astfel, în 17 octombrie 1908 după o negociere asiduă, pentru numai 12 coroane sunt achiziționate din Pojejena, de pe terenul familiei Sztojkovics, două bucăți de placă de marmură cu un reliev gravat cu 2 călăreți.

Istvan Berkeczi, directorul Muzeului Banatului de la acea vreme, nota cu entuziasm în registrul muzeului, că piesele au fost restaurate, iar obiectului de artă romană provincială i s-a redat astfel strălucirea de altă dată – explică Muzeul Național al Banatului Timișoara.

 

Comentarii

comentarii