Acasă Eveniment Expoziţia „Istoria unui meşteşug – Petru Kindlein: ceasornicar şi bijutier” se mută...

Expoziţia „Istoria unui meşteşug – Petru Kindlein: ceasornicar şi bijutier” se mută la Bega Shopping Center

DISTRIBUIȚI

După ce a poposit, timp de mai bine de o lună, la Muzeul de Artă din Timişoara şi a fost apreciată de numeroşi vizitatori, expoziţia „Istoria unui meşteşug – Petru Kindlein: ceasornicar şi bijutier” va fi prelungită într-o nouă locaţie: Bega Shopping Center. Expoziţia are la bază colecţia particulară de ceasuri a muzicianului Emil Kindlein, nepotul meşterului ceasornicar din Lugoj. Sunt reconstituite prăvălia şi atelierul de ceasornicar şi bijutier care au aparţinut lui Petru Kindlein şi care au funcţionat în Lugoj în prima jumatate a secolului XX. Alături de ceasuri sunt expuse: mobilierul atelierului, bancul de lucru, uneltele specifice unui atelier de orologerie şi giuvaergie, firme, reclame de epocă, documente şi tipărituri ce prezintă istoria familiei şi a meşteşugului. Muzicianul Emil Kindlein, proprietarul colecţiei, a pus bazele primului muzeu particular din vestul ţării. Emil Kindlein Museum prezintă istoria celor două meserii înrudite, cea de bijutier şi cea de ceasornicar, din Banatul secolului trecut. Versinajul expoziţiei „Istoria unui meşteşug – Petru Kindlein: ceasornicar şi bijutier” va avea loc joi, 19 aprilie, de la ora 17.00, la Bega Shopping Center. Organizator este Emil Kindlein Museum, iar parteneri Bega Shopping Center şi Teatrul Naţional Timişoara. Evenimentul este susţinut de Asociaţia „Timişoara Capitală Culturală Europeană”.

 

Comentarii

comentarii