Acasă Actualitate Expoziţia „Arte Vizuale Satirice în Europa” la Muzeul POPA’S

Expoziţia „Arte Vizuale Satirice în Europa” la Muzeul POPA’S

DISTRIBUIȚI

Grupuri de oameni se adună de pe întinderea arealului bănăţean, din Timişoara, Lugoj, Reşiţa, ca să participe la vernisajul Expoziţiei „Arte Vizuale Satirice în Europa”, la Muzeul POPA’S. Artişti de mare răsunet din Europa au trimis lucrări semnificând accente ascuţite, circumflexe şi grave privitor la situaţia actuală în lume. O largă paletă de subiecte pune pe gânduri vizitatorii, şi aşa oripilaţi de ceea ce se întâmplă în spaţii îndepărtate, dar, mai nou, şi aici, în vecinătatea noastră, punând sub spectrul unei îngrijorări situate la limita de sus a circumspecţiei şi a neîncrederii că ar fi doar nişte toane ale unui urs trezit din hibernare.

Ne întrebăm cu toţii încotro se îndreaptă această lume bulversată de nervozitatea şi iritările unui monstru ce-şi arată faţa hâdă, îşi încoardă muşchii, trimite salve de foc şi tirade ameninţătoare a ceva mai furibund de-atâta. Vremea păcii s-a scurs de aproape o jumătate de an şi tinde să facă ţăndări oglinda rânduielilor statuate în urmă cu aproape opt decenii, de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale. S-au mai rostogolit peste noi câteva molime, virusurile par că nu mai contenesc în a ne ameninţa, din ce în ce mai vehement, viaţa. A lumii în întregul ei.

Locul de întâlnire al acestor idei şi concepte revelatorii este, aidoma a ceea ce numim axus mundi în plan artistic, Muzeul POPA’S, acest stâlp al creaţiei fecunde şi inspiratoare pentru o pleiadă de artişti din lumea întreagă.

Sunt departe de a şti ce anume l-a condus pe acest artist plin de vigoare, pe cale să se transforme în altceva, cu înclinaţie spre miracol al supraeului desprins parcă din gândirea nietzscheiană.  Ce l‑a făcut, iarăşi, şi iarăşi, într‑un neobosit şi mereu reinventat efort, să se aşeze în faţa şevaletului, cu determinarea de a-şi depăşi, de fiecare dată, cu un elan neostoit, condiţia de creator ce frizează perfecţiunea?

Încrezător în capacitatea de muncă uriaşă şi în propriul talent, ce creşte în intensitate, atinge cote neverosimile şi lunecă, încet‑treptat, spre piscul mai-marilor artei, spre geniu. Spre istmul unei mistici absconse, ce scapă definiţiilor, formulelor şi îngrădirilor, ca un aprig nonconformist desfăcând zăgazuri cu lovituri de tunet, scapă de orice intruziune menită a-i îngrădi, ori, mai rău, a-i dirija gândul şi penelul pe un traiect altfel, pare scăpat dintr‑o grădină luxuriantă, ce, dintr-o dată, devine, din pricini obscure, improprie şi primejdioasă.

Pe Brâncuşi, modelul românesc al genialităţii în artă, îl atrăgea – susţine ultimul mare boier, Neagu Djuvara, şi repet aproape obsesiv – taina ce rămâne a fi omul, insistând să nu spună totul, să păstreze, pururi, ceva neexprimat; să te ridici de la masa de scris în clipa în care tolba sufletului e plină încă.

Ce îl aduce, de peste şase decenii, în faţa şevaletului, pe cel mai mare artist vizual, dăruit lumii de ţara lui Eliade şi Cantemir, Slavici şi Caragiale, Eminescu şi Blaga, Grigorescu şi Tiţian, pentru a imagina universuri, cosmosuri nesupuse cenzurii unor autocraţi, lumi, tipologii, personaje recognoscibile de la distanţă, purtând grifa unică POPA’S, de o evidentă originalitate?

Setea goetheiană de nemurire? Dorinţa de a se exprima liber, eliberat de angoase şi având conştiinţa condiţiei umane ca fiinţă absorbind cu o tenacitate asiduă, întipărită în gene, să preia, aşadar, idei generoase pe care le exprimă admirabil, dar le încalcă deliberat şi fără nicio remuşcare. Ei, cum să nu foloseşti spada, adeseori, precum şi crucea, din când în când? A lăuda aparenţa binelui înseamnă să i te asociezi în a urâţi moral şi fizic lumea noastră, decăzând din condiţia de îndreptător al relelor moravuri.

Să numim asta consecvenţă în a nu-şi trăda propriile idealuri? Să fie o defulare a voinţei de a aduce la ascultare pe cel care se dedublează, înflorind otrăvitor de spectaculos, dar cu o condamnabilă deprindere spre a lăsa culoar liber manifestărilor de o urâţenie vecină cu pestilenţa? În fine, să îşi aducă la numitor comun gândul cu glasul inimii şi cu năzuinţele oamenilor spre frumos, dar neputincioşi în a se ridica la nivelul idealului exprimat prin cuvinte, ei bine, de data asta, cum să le exprimi altfel decât ca fiind pestilenţiale?

Ridică, încurajator, crucea din convingerea – de neatins -, sfidând mormăielile unor cârcotaşi de pe malul Dâmboviţei, fiind destui plescăitori de o asemenea nuanţă şi pe malul Begăi – că arta românească e una majoră şi, în consecinţă, în albia unei propensiuni de anvergură, se abordează teme de o amplă respiraţie, ca de pildă curăţia sufletească, adevărul eliberând lumea de toate ascunzişurile sordide, pe post de refugii, pentru oamenii amorali şi anormal de scoborâţi în decadenţă, desprinderea din amorţeală şi evanescenţa bunelor intenţii, sfârşind lamentabil în canalele în care se scurg zoaiele, amestecate cu urâtul adus la locul pe care îl merită. Ar mai fi viaţa şi moartea, iubirea, relaţia maestru‑ucenic, glorificarea marilor înfăptuiri istorice, ca modele umane, repere identitare ş.a.

Dar să ne întoarcem la tematica noastră, admirând şi învăţând din mesajele subliminale transimise nouă de artişti cu devoţiune pentru munca lor în slujba binelui, întru asanarea morală a societăţii colcăind de duhori şi nelegiuiri. Iată ce puteţi vedea, ca mesaje, privind lucrările aşezate pe simeze:

Maşina timpului ridică floarea răsturnată într-o adâncitură în care greu pătrunde picior de om spre a o salva de la pieire, având ca mesaj precumpănitor salvarea speciei. I Copilul îşi caută, cu disperare mama, întrezărindu-i chipul de fiinţă chinuită, cu masca pe faţă, prizonieră a virusului ce se insinuează a fi stăpân peste lume. I Personaje întruchipând protipendada unor vremuri apuse urmăresc prestidigitaţiile scamatorului ce urmează a primi uneltele cu care scoate din joben, ca prin farmec, păsări, obiecte. I În apele din adâncul mărilor şi oceanelor lumii, se văd submarine adăpostind peşti vulnerabili, spre a-i feri de rapacitatea rechinilor. I Celui aflat în scaunul cu rotile, virusul se apropie ameninţător, spre a-l reduce la tăcere, acoperindu-i gura cu o pernă. I Pomul cunoaşterii e ferecat, fiind vizibil războiul minţii în căutarea adevărului; e o zarvă de neînchipuit, prin mulţimea detaliilor cărora n-ai să le dai de capăt vreodată. Lipseşte cheia! I Arlechinul îşi pierde zâmbetul sub ameninţarea armelor. Până şi acolo se simte miros de puşcă. I La întrecere cu melcul, pe o pantă abruptă. Nimic nu-i ce pare a fi. Să mai ţinem seama şi de context, prieteni! I Nici sportul nu mai e ce-a fost. La schi, cel din urmă îi aruncă nada celui din fruntea competiţiei: unul din schiuri. Scopul scuză mijloacele. Asta se întâmplă dacă vrea şi arbitrul. I Robotul născocit de mintea umană este atacat de un virus mecanizat el însuşi. I Cei din nacela unui balon îl descurajează pe omul ce a prins aripi, urmându-şi destinul: „Cine iubeşte zborul e stăpân peste zare.” (L. Blaga) I O sirenă atrage în mrejele ei un zombi. I În vârful unei sirene de alarmă, un omuleţ îşi rosteşte îngrijorarea cu propria-i portavoce. Să fie doar o amăgire, sau o salvare de la moarte sigură? I Justiţia – încălecată de cineva care o subjugă – îşi pierde balanţa şi sabia, deopotrivă. Să fie doar coincidenţă? Nu cred. I Ziaristul înlănţuit, cu stiloul atârnându-i de vârful nasului, reuşeşte să lase dâre de sânge descriind cuvântul „Ajutor!” I La tribună, vorbitorul îşi construieşte discursul după cum bate vântul. Are, de-a dreapta lui, în vârf de băţ, roza vânturilor. I Doi înşi ciocnesc paharele şi îşi urează “La mulţi ani!”, dar artistul ne dezvăluie ce gândeşte fiecare despre celălalt, asemuindu-se, fiecare, cu un urs şi, respectiv, cu un ţap. Se întâmplă uneori, nu-i aşa? I Crin Antonescu, purtând pe cap bicornul, crezându-se Napoleon. Sărăcuţul, are corp de căţel şi roade două ciolane. I Un ins, pe o insulă, pustie face semne disperate unei ambarcaţiuni şi cere sticlă, creion şi hârtie. În etapa a doua, vedem ambarcaţiunea depărtându-se, timp în care omul nostru lansează la apă sticle cu S.O.S., aşteptând liniştit următoarea ambarcaţiune să-l salveze. Clar, nu-i aşa? I Vârful creionului se rupe la impactul cu virusul. Hmm… I Bărbatul poartă mască pe figură, în vreme ce femeia îşi protejează cu masca sânii. Măi, să fie… I Mulţimea oamenilor îmbrăcaţi în alb e protejată, pare-se, de porumbelul de culoare neagră (!), purtând în cioc ramura de măslin. (?) I Şeriful păzeşte banca, în vreme ce vulpoiul, travestit în fiinţă umană, păzeşte iepurele, ducând cu sine în ghiozdan o legătură de morcovi. I Cel cu limba ascuţită precum fierăstrăul zace într-o baltă de sânge: corpul într-o parte, capul în altă parte. Ce-şi face omul cu limba lui… I Omul zidindu-se, inspirat, se pare, de legenda Meşterului Manole. I Prizonierii primesc arme… că doar e tăzboi, ce naiba!?. I Omul din statuie are picioarele înlănţuite. Autorul se îndepărtează de locul faptei, având pe cap aripioare de înger. Pe cap, nu pe umeri! I Ceata nevoiţilor îl aşteaptă pe D’Artagnan… cel îmbrăcat în… dolari. I Pomul se roagă să vină ploaia; i se aprinsese coroana. I Cele trei ciocănele ale justiţiei – în aşteptarea banilor ce urmează a fi depuşi în puşculiţă. De ochii lumii, apare o barieră în poziţie orizontală. Înţelegeţi ce vreţi! I Virusului i se suflă benzină pe ţepi, care se şi pun, astfel, pe moaţe. Moare sau învie?, asta-i întrebarea. I Drona duce cu sine o pasăre închisă în colivie. I Masca acoperă, practic ia în primire, trei dintre steagurile înşirate pe catarge. I Se tunde podoaba capilară a femeii creştine cu două maşini de recoltat… cereale. Unde dai şi… ce tunzi… I Pe scena sub formă de călimară (?), se alimentează industria de război cu dolari. Distrugerile sporesc, iar oamenii îşi văd viaţa ruinată, alergând spre nicăieri. I Unuia, legat la mâini şi încuiat la urechi, o pasăre îi scobeşte creierul. Orice e posibil, dar până într-acolo? Ei bine, da!

Veniţi să vizitaţi expoziţia, cu mic, cu mare; sunt atâtea lecţii de viaţă în aceste imagini că nu vă vine să credeţi. Şi e păcat de Dumnezeu să aveţi aici, acasă, la noi, în Timişoara, o asemenea ocazie şi să nu vă întâlniţi cu oaspeţi de înaltă ţinută artistică. Muzeul POPA’S îşi deschide porţile pentru noi toţi. La Bastion, în curte, vă aşteaptă atâtea surprize frumoase. Uimitor de pilduitoare.

Comentarii

comentarii