Acasă Actualitate Expoziția Brâncuși de la Timișoara, închisă după ce a fost vizitată de...

Expoziția Brâncuși de la Timișoara, închisă după ce a fost vizitată de peste 130.000 de persoane. A fost emisă și o monedă de argint

DISTRIBUIȚI

Duminică, 28 ianuarie, a fost marcată închiderea expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale”, un eveniment cultural care a atras peste 130.000 de vizitatori. Tot astăzi, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a lansat, la Timișoara, moneda de argint dedicată lui Constantin Brâncuși, emisă într-un tiraj de 5.000 de exemplare. Moneda de colecție are pe față portretul artistului, iar pe revers clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara. Aceasta va costa în jur de 500 de lei, putând fi achiziționată prin sucursalele BNR din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Constanța.

Expoziția Brâncuși a reflectată amplu în mass media naționale, cu peste 1.000 de apariții la principalele posturi de televiziune, la radio, în presa scrisă și online, și a fost recenszată în peste 70 de articole în publicații internaționale: în The New York Times, Financial Timis, Le Monde, Le Figaro sau Frankfurter Allgemeine Zeitung, fiind elogiată în paginile unor reviste importante de artă precum The Art Newspaper, Artribune, Il Giornale dele Arte, Artension sau le Jopurnal des Arts.

“Încheiem capitolul Brâncuși, dar ne angajăm să ducem mai departe înțelegerea și aprecierea continuă a artei. Element central al Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziția Brâncuși constituie punctul de plecare pentru Timișoara, Capitală a Artelor Vizuale. În această perioadă, am demonstrat că suntem capabili să găzduim și să organizăm evenimente culturale de anvergură, că suntem deschiși la diversitate și avem resursele necesare pentru a construi o comunitate culturală vibrantă”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Expoziția Brâncuși a atras peste 130.000 de vizitatori, inclusive cei 3.000 de iubitori ai artei care au beneficiat de acces gratuit cu ocazia celor două maratoane cultural, pe 20 decembrie 2023, respective 15 ianuarie 2024.

“Expoziția a arătat două lucruri extrem de importante care vor sta la baza evenimentelor culturale viitoare din România. Pe de o parte, a fost un exemplu de colaborare de succes între entități culturale din România și marile muzee ale lumii, printre care Centre Pompidou și Tate Modern. Pe de altă parte, suntem încântați și copleșiți de reacția publicului față de expoziție, de emoția care se simte în rândul vizitatorilor și de modul în care această expoziție a lărgit apetitul publicului pentru cultura de calitate. Este un semn că România intră într-o logică sănătoasă, în care cultura devine un obicei și nu o excepție”, a declarat Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și Președintele Fundației Art Encounters.

Ocazie unică pentru peste 26.000 de elevi

Pentru elevi, expoziția a fost o ocazie unică de a descoperi pe viu universul lui Constantin Brâncuși. Peste 26.000 de elevi au luat parte în peste 900 de vizite școlare, venind din Timișoara, din 26 de orașe din țară, 18 comune și sate din regiune, dar și din străinătate (Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Ungaria). Unele clase au beneficiat și de un program de ateliere oferit de către Institutul Francez și Muzeul Național de Artă din Timișoara. 

„Expoziția a avut un impact remarcabil în presa internațională și a fost, fără doar și poate, elementul de excelență al Capitalei Europene a Culturii, arătând că Muzeul Național de Artă Timișoara se poate reinventa ca un magnet cultural pentru public și situa cu onoare în lista de referință a muzeelor europene”, a spus Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara.

Catalog bilingv român-englez

Expoziția Brâncuși a ajuns la final, însă lasă în urma ei un important catalog bilingv (român-englez) coordonat de Doina Lemny, curatoarea expoziției, care reproduce 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, catalogul reunește și 16 texte inedite semnate de istorici de artă români, francezi și englezi, putând fi achiziționat de la cele mai importante librării din Timișoara și din țară.

„Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii de puritate universală şi va rămâne pentru secolele următoare ca singurul obstacol de netrecut; «Patria mea! Familia mea, adierea brizei, norii care trec, râul care curge, focul care dogorește, iarba verde, iarba uscată, țărâna, zăpada». Aceste note de atelier exprimă concepția cosmogonică aflată în centrul operei lui Brâncuși atunci când este privită ca întreg și pe care această expoziție și-a dorit s-o transmită”, a declarat Doina Lemny, curatoarea expoziției și editoarea catalogului.

Câștig de peste 1,3 milioane de euro

Organizarea acestei expoziții a costat 1.222.000 euro și a adus venituri de 1.359.000 euro, dintre care 900.000 din bilete și 459.000 euro din sponsorizări atrase de parteneri, generând un excedent de 137.000 euro. Veniturile din bilete și surplusul din sponsorizări au revenit în întregime Muzeului Național de Artă din Timișoara.

Din totalul cheltuielilor, cele mai mari sume au fost necesare pentru transportul lucrărilor tur-retur, precum și pentru acoperirea costurilor asigurărilor. Alte sume au fost necesare pentru echipa constituită special pentru acest proiect (curator, arhitect, etc.), pentru echipele de instalare/dezinstalare, pentru realizarea scenografiei, pentru demersul de comunicare, pentru medierea expoziției sau pentru întreținerea acesteia în bune condiții etc. Aceste costuri nu includ miile de ore de muncă prestate de angajații entităților implicate în organizarea expoziției, acele costuri fiind susținute de către respectivele entități din alte surse.

Comentarii

comentarii