Acasă Actualitate Expoziție de scaune, cu îndemn la lectură, în holul Bibliotecii UP Timișoara

Expoziție de scaune, cu îndemn la lectură, în holul Bibliotecii UP Timișoara

DISTRIBUIȚI

Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 13 ianuarie 2022, vernisajul celei de-a V-a ediții a expoziției „Sit With Me”, realizată de studenții anului 6 al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, ca proiecte aferente materiei „Amenajări interioare”.

În cadrul proiectului de arhitectură de interior, studenții, coordonați de cadrele didactice Cristina Povian și Camil Milincu, și-au propus realizarea unui obiect de stat de mici dimensiuni, ergonomic și menit să asigure confortul necesar lecturii într-o bibliotecă sau acasă.

Studenții au fost provocați să-și dea frâu liber imaginației și să creeze scaune care să se încadreze în tematica ediției din acest an – „Sit With Me in a Library”, fie că este biblioteca de acasă sau de la universitate. Forma, culorile, materialele au fost lăsate la latitudinea studenților, astfel încât a rezultat o mare diversitate de modele, din lemn, metal, carton, polistiren, plexiglas, sfori, plastic, țevi și chiar licheni.

În cadrul vernisajului, care a reunit 40 de exponate, studenții și-au prezentat realizările, conceptul de la care au plecat, dificultățile pe care le-au întâmpinat în realizarea acestora – a explicat Lucian Ronkov.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13.01.2022- 31.01.2022.

 

 

Comentarii

comentarii