Acasă Cultura „Fă-mă, tată, din nou, păun” – „poezii pe care le-am crescut în...

„Fă-mă, tată, din nou, păun” – „poezii pe care le-am crescut în palmă timp de trei ani”

DISTRIBUIȚI

„Fă-mă, tată, din nou, păun”  – este dorinţa Mihaelei Farca, pusă pe coperta cărţii sale de poezii, care va fi lansată în curând în Timişoara. Cartea a ieşit deja de la tipar şi este o lectură odihnitoare şi relaxantă, practic experienţa unei fete care se transformă pe zi ce trece în femeie, dar nu-şi aruncă amintirile şi trăirile într-un dulap ferecat, ci le retrăieşte în fiecare clipă. Cartea se va lansa, cel mai probabil, la sfârşitul lunii în curs. „Stau şi îmi imaginez viaţa mea de până acum. Ca o copilă cu părul roşu aflată la malul mării, desculţă, de griji şi de gânduri. Aş spune că este colorată. Aşa, la fel ca mine. Ca oamenii din jurul meu, intruchipaţi în zâne, zmei şi hârciogi. Care nu pot  ieşi niciodată din pagină ca să imi  facă mie vreun rău”, spune autoarea.

„Doar vecinătatea cu durerea m-a învăţat pe mine să scriu cu sufletul”

“Nu mint / Este adevărul… / Primul an bisect / Ultimul an singură. / Azi e marţi şi poate că mă gândesc. / Public o carte, / Una de poezii, / De rugăminţi şi pagini de hârtie / Ce ciudat cum… / Hârtia se transformă uneori în / Sentimente”, este doar un fragment din poezia “Azi e marţi”. ”Fă-mă tată din nou păun este o carte a păcatului Suprem, a singurătăţii, a părerii de rău şi Izgonirii din Rai. O carte a iertării, faţă de mine însumi, faţă de el. Sunt poezii pe care le-am crescut în palmă timp de trei ani.Vă pot arăta liniile ce au brăzdat-o. Este o trecere de la o iubire neînţeleasă, neiertată, la una matură, pe ascuns. Fă-mă tată din nou păun! Este o constatare. A faptului că iubirea pleacă din viaţa mea astăzi, iar eu îi fac cu mâna. Ca la o despărţire în gară. De un om pe care ştiu că nu am să-l mai văd niciodată. Doar vecinătatea cu durerea m-a învăţat pe mine să scriu cu sufletul”, spune Mihaela Farca.

 

Comentarii

comentarii