Acasă Economic Fabrica de bere din Timișoara ar putea ajunge pe mâna chinezilor

Fabrica de bere din Timișoara ar putea ajunge pe mâna chinezilor

DISTRIBUIȚI

fabrica-de-bere-TimisoreanaChina Resources Beer Holdings Co., producătorul celei mai de succes mărci de bere din China – şi din lume – are şanse mari să preia operaţiunile SABMiller din Europa Centrală şi de Est, printre care se numără şi compania Ursus Breweries, cel mai mare berar din România. Tranzacţia este estimată la aproximativ 6 miliarde de dolari.

Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Bloomberg că grupul chinez ar putea face o ofertă. Procesul de vânzare ar urma să înceapă în luna octombrie, după finalizarea fuziunii dintre giganţii SABMiller şi Anheuser-Busch InBev.
Fabricile SABMiller din Europa de Est, inclusiv cele din România, au ajuns să fie scoase la vânzare pentru a obţine acordul Comisiei Europene pentru preluarea companiei de către Anheuser-Busch InBev, tranzacţie estimată la 100 de miliarde de dolari.
În regiune, SABMiller are fabrici în România, Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria.
În cursă pentru preluarea operaţiunilor ar mai fi grupul japonez Asashi şi mai multe fonduri de investiţii, între care Jacobs Holding (Elveţia), Kulczyk Investments (Polonia) şi CVC Capital Partners, au mai declarat surse apropiate discuţiilor pentru Bloomberg. Fondurile KKR, Advent International şi Mid Europa Partners ar putea lansa de asemenea oferte, spun sursele citate.
Sursele Bloomberg mai susţin că SABMiller ar prefera să vândă operaţiunile către o altă companie producătoare de bere, astfel că ofertele din partea chinezilor şi japonezilor ar putea avea întâietate.
AB InBev a vândut deja mărcile Peroni, Grolsch şi Meantime către Asashi, într-o tranzacţie de 2,5 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari). Afacerile producătorilor de bere în Europa au fost afectate în ultimii ani de evoluţia nefavorabilă a consumului şi de presiunea exercitată deopotrivă de concurenţă şi de cerere asupra preţurilor.
China Resources Beer Holdings Co. produce “Snow”, cea mai bine vândută marcă de bere din lume.
Directorul financiar executiv al China Resources, Tomakin Lai, a declarat în luna august că grupul urmăreşte oportunităţile de achiziţii, dar nu este interesat de companii mici.

Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii companiilor amintite au refuzat să facă vreun comentariu.
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, înregistrat în Marea Britanie, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, cu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Glosch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd’s şi Stejar.
Veniturile Ursus Breweries au crescut anul trecut cu 13%, la 1,63 miliarde de lei (peste 360 de milioane de euro), iar compania a încheiat anul 2015 cu un profit net de 44,17 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro). Compania are 1.500 de angajaţi. Cifra de afaceri a Ursus Breweries a crescut în 2015 cu 12%, la 1,58 miliarde lei (351 milioane de euro).
Istoria SABMiller în România începe în anul 1996, când South African Breweries a achiziţionat Vulturul Buzău. Un an mai tarziu, South Africa Breweries cumpără Pitber Pitesti şi URSUS S.A Cluj-Napoca. În anul 2001, URSUS S.A cumpără pachetul majoritar de acţiuni al Bere Timişoreana S.A.
Din 2002, URSUS S.A şi Timişoreana S.A fuzionează într-o singură companie- Compania de Bere România S.A.
În 2004, SABMiller plc a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al Aurora Braşov, companie care va fuziona în acelasi an cu Compania de Bere România S.A Un an mai târziu, în 2005, noul nume al operaţiunilor SABMiller în România devine Ursus Breweries.
Printre brandurile Ursus Breweries se numără URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Azuga, Redd’s, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch şi Pilsner Urquell.
In prezent, Ursus Breweries deţine 3 fabrici de bere în România, la Braşov , Buzău şi Timisoara şi o mini-facilitate de producţie în Cluj.
Sursa: economica.net

Comentarii

comentarii