Acasă Economic Fabryo Corporation caută parteneri pentru rețeaua de francize renovis în 14 orașe

Fabryo Corporation caută parteneri pentru rețeaua de francize renovis în 14 orașe

DISTRIBUIȚI

 Fabryo Corporation, lider pe piaţa de lacuri şi vopsele decorative din România, a lansat o platformă online pentru toți cei care doresc să devină partenerii săi în rețeaua de francize renovis.

 Conceptul renovis este acela de magazin de proximitate, ce oferă un mix complet de produse de bricolaj și servicii tuturor celor interesați de lucrări standard de renovare, redecorare și reamenajare a locuinței sau a altor spații. Aplicația online, disponibilă pe http://www.fabryo.com/renovis_p150.html, conține informații detaliate despre conceptul renovis și beneficiile sale, și permite tuturor celor interesați de a-și dezvolta o afacere de familie profitabilă alături de Fabryo Corporation să ia legătura, simplu și direct, cu viitorul lor partener. Orașele pentru care se poate aplica, prin simpla completare a unor câmpuri de informații, sunt: București, Suceava, Timișoara, Arad, Constanța, Craiova, Ploiești, Cluj, Buzău, Bacău, Iași, Galați, Sibiu și Pitești. ”Principalul beneficiu al conceptului de franciză renovis este acela că investiția inițială este integral suportată de Fabryo Corporation, iar acest fapt este o premieră pe piața românească de bricolaj”, explică Aliz Kosza, Director General Executiv Fabryo Corporation. Categoriile de produse comercializate în magazinele renovis sunt: vopsele lavabile și amorse pentru pereți, lacuri, emailuri și grunduri pentru lemn, metal, zidărie și PVC, tencuieli decorative, primere, gleturi și adezivi universali, unelte pentru zugrăvit și reparații, fittinguri și categorii de produse complementare. Brandurile savana, INNENWEISS și ROST comercializate în magazinele renovis sunt recunoscute și apreciate de către consumatorii români pentru calitatea superioară și prețurile accesibile. Conform studiilor de piață Synovate din 2011, Savana se bucură de cea mai mare notorietate dintre mărcile comerciale de vopsea și are cea mai mare rată de conversie. INNENWEISS este vopseaua lavabilă cu cea mai bună distribuție din România, iar ROST este o marcă accesibilă tuturor, cu un raport foarte bun calitate/preț. Conceptul renovis a fost lansat de către Fabryo Corporation în luna mai 2011, prin deschiderea unui număr de 3 magazine în București. Rețeaua s-a extins rapid la nivel național, astfel că la sfârșitul lui 2011 număra 8 magazine în 5 orașe: București, Târgu-Mureș, Cluj, Bacău și Buzău.

Comentarii

comentarii