Acasă Economic Facturi la căldură mai mari şi cu 60% în decembrie 2013 faţă...

Facturi la căldură mai mari şi cu 60% în decembrie 2013 faţă de decembrie 2012

DISTRIBUIȚI

Cât plătesc românii pentru încălzire

colterm9

Facturile la căldură pentru luna decembrie 2013 au fost mult mai mari faţă de perioada similară a anului 2012, când a fost mai frig. Locuitorii din Arad, Constanţa, Drobeta Turnu Severin sau Ploieşti au plătit în luna decembrie 2013 mult mai mult la căldură decât în decembrie 2012, când vremea a fost mai rece.

O situaţie specială s-a înregistrat la Arad, unde facturile pentru decembrie anul trecut au fost, în medie, cu 60 la sută mai mari comparativ cu perioada similară a anului 2012. Au existat însă şi oraşe precum Braşov, Cluj, Iaşi, Vaslui sau Miercurea Ciuc unde costul încălzirii pentru ultima lună a anului trecut a fost similar sau chiar mai mic decât cel din decembrie 2012. La Miercurea Ciuc, spre exemplu, proprietarul unui apartament cu trei camere a plătit 580 de lei în 2012, în timp ce în ultima lună a lui 2013 a avut de achitat 442 de lei, cu 23 la sută mai puţin.

Arad

Asociaţiile de locatari din Arad atrag atenţia că facturile pentru energia termică furnizată în oraş în decembrie au crescut, în medie, cu 60 la sută, susţinând că nu s-ar justifica pentru că “temperaturile au fost primăvăratice”. Preşedintele Uniunii Locale a Asociaţilor Locative (ULAL) Arad, Dorina Lupşe, a declarat că facturile la căldură aferente lunii decembrie “sunt nejustificat de mari”, crescând cu o medie de 60 la sută, la un nivel similar cu anul precedent, când a fost mult mai frig. Potrivit sursei citate, există multe asociaţii de locatari unde facturile chiar s-au triplat, dar şi unele care au facturi mai mici decât în noiembrie “pentru că au închis branşamentele de la blocuri în zilele calde din decembrie”. “Totuşi, în medie, facturile sunt mai mari cu 60 de procente în oraş, ceea ce este absolut nejustificat, pentru că temperaturile au fost primăvăratice, uşor mai scăzute decât în noiembrie, ceea ce poate fi confirmat de orice arădean”, a declarat Lupşe. Ea a spus că o explicaţie a costurilor mărite ar fi aceea că “CET a furnizat nejustificat de mult agent termic populaţiei”. “În timp ce luna decembrie a fost primăvăratică, CET a furnizat aproape de două ori mai multă căldură decât în luna anterioară şi aproape aceeaşi cantitate ca în decembrie 2012, când a fost mult mai frig, iar acest lucru se vede din situaţiile prezentate de CET. Cu alte cuvinte, au furnizat nejustificat de multă căldură în locuinţe, iar oamenii au risipit-o stând cu ferestrele deschise”, a declarat preşedintele ULAL Arad, care reuneşte majoritatea asociaţiilor de locatari din oraş. Reprezentanţii CET Arad spun că în noiembrie au furnizat populaţiei o cantitate de căldură echivalentă a 19.552 gigacalorii, iar în decembrie, echivalentă a 35.613 gigacalorii. Referitor la aspectele sesizate de ULAL privind furnizarea de energie termică peste nevoi, purtătorul de cuvânt al CET, Marina Plaveţi, a declarat că au fost respectaţi parametrii. “Se livrează energie termică la parametrii stabiliţi în contractul de furnizare încheiat cu asociaţiile de proprietari, în consecinţă aceştia putând să-şi gestioneze după necesităţi cantitatea de energie termică pentru încălzire”, a declarat Plaveţi. În medie, proprietarii de apartamente cu două camere care nu au repartitoare de căldură (doar contor comun la intrarea în clădire) plătesc 350 de lei pentru căldură, faţă de 210 de lei, cât au plătit luna trecută. Pentru garsoniere de 30 de metri pătraţi, factura la căldură este, în medie, de 200 de lei, iar la trei camere este de 480 de lei. Reprezentanţii ULAL susţin că “facturile din februarie nu ar trebui să fie mai mari, pentru că nici temperaturile medii din ianuarie nu au fost cu mult mai mici decât în decembrie”. În Arad, sistemul centralizat de încălzire are 30.000 de abonaţi, iar preţul gigacaloriei furnizate populaţiei este de 290 de lei, preţ care a fost practicat şi în sezonul rece 2012/2013.

Timișoara

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu, a declarat că în municipiu facturile la întreţinere au crescut cu până la 50 la sută în luna decembrie faţă de noiembrie 2013. “Dacă luăm decembrie faţă de noiembrie 2013, costurile au crescut până la 50 la sută. În alţi ani, într-adevăr în decembrie era mai frig, dar anul acesta a fost cam la fel afară. În luna ianuarie ne aşteptăm ca facturile să se majoreze cu până la 20 la sută, faţă de cele pe decembrie”, a declarat Petru Olariu. Potrivit lui Olariu, proprietarul unei garsoniere a plătit 192 de lei căldura pe luna decembrie, factura pe noiembrie fiind de 108 lei, pentru două camere s-au plătit 355 de lei pe decembrie, faţă de 241 de lei pe noiembrie, iar pentru trei camere s-a plătit suma de 440 de lei pe decembrie, faţă de 301 lei pe noiembrie 2013. Directorul SC Colterm SA, societatea de termoficare a municipiului Timişoara, Petrică Pampu, a declarat că în luna decembrie 2013 s-a furnizat cu 30-40 la sută mai multă gigacalorie, faţă de luna noiembrie a anului trecut. “Am furnizat cu 30-40% mai multă gigacalorie, pentru că temperaturile medii din decembrie au fost cu câteva grade mai jos decât în noiembrie. E bine şi ca asociaţiile de proprietari să se gospodărească în funcţie de temperaturi. Unii vor să fie temperatura mai mare, altii mai mică. Nu putem face reglaj de la capătul oraşului pentru un anume bloc”, a declarat Pampu. SC Colterm SA are 69.500 de abonaţi în Timişoara, iar preţul gigacaloriei furnizate populatiei este de 252 de lei/gigacalorie, acelaşi practicat şi în sezonul rece 2012-2013.

Comentarii

comentarii