Acasă Actualitate Faimosul Orient Express a ajuns în România. Prima oprire a fost în...

Faimosul Orient Express a ajuns în România. Prima oprire a fost în Gara CFR Arad

DISTRIBUIȚI

Trenul Orient Express a ajuns în România și în anul 2017. Poveste acestui spectaculos tren de epocă începe la data de 4 octombrie 1883, când pleca în prima sa călătorie, din Gare de Strasbourg (Paris), cu destinaţia Istanbul.

O dată pe an, în această perioadă, Orient Express-ul ajunge și la București, având ruta Paris – Viena – Budapesta – Sinaia – București – Varna – Istanbul – București – Sinaia – Budapesta – Viena – Veneția.

De câțiva ani, traseul istoric este refăcut și organizat de compania „Venice-Simplon Orient Express”, informează CFR Călători.

Fiecare vagon, construit în anii 1920, are propria poveste legată de numele unor regi sau al unor celebrităţi.

Vagoanele au fost reabilitate şi asigură tot confortul şi luxul călătorilor. Cristal veneţian, tapiserii orientale, porţelanuri chinezeşti şi piese de mobilier din cedru sau lemn de trandafir, totul a fost restaurat pentru ca Orient Express-ul să arate ca odinioară.

„Este a 19-a călătorie pentru noi de la Paris la Istanbul și retur și este la fel de emoționat de fiecare dată. Pasagerii sunt foarte bucuroși să traverseze toate țările. Călătorim din Paris și suntem foarte fericiți să fim aici în Sinaia. (…) Ne-am oprit mereu în Sinaia pentru că este o oprire istorică datorită regelui Carol și trecutului pe care el l-a avut cu Orient Expresul. (…) Este o oprire specială pentru noi, mai ales să îi vizităm castelul”, a declarat Bruno Jensens, senior tren manager.

Potrivit acestuia, în tren se află 98 de pasageri și 44 de membri ai staff-ului, care depun toate eforturile pentru a face ca fiecare turist să aibă parte de o călătorie perfectă.

„20 de vagoane, pline cu turişti de toate vârstele. Preţul călătoriei de la Paris până la Istanbul, cu opriri de câteva ore, în oraşe reprezentative ale Europei, porneşte de la 6.000 EUR şi merge până la 10.000 EUR. În România, Orient Expressul opreşte la Sinaia, unde turiştii vizitează staţiunea, Castelul Peleş şi Pelişor şi li se serveşte o masă tradiţională românească”, scrie arădeanul Sorin Lammert care a surprins ieri noapte, 27 august, la ora 23:55, faimosul tren Orient Express oprind în Gara CFR Arad.

Comentarii

comentarii