Acasă Politica Falcă se vrea președinte cu orice preț la PNL Arad: dezinformează, ascunde...

Falcă se vrea președinte cu orice preț la PNL Arad: dezinformează, ascunde candidaturi și încalcă statutul

DISTRIBUIȚI

Gheorghe Falcă se vrea președinte la PNL Arad, deși o parte din organizație îl contestă. Se pare că pentru strategul de campanie al PNL la nivel național, responsabil direct de eșecul major al partidului la ultimele alegeri, faptul că încalcă statutul nu este nimic neobișnuit. Pentru a da un semnal de așa-zisă unitate a partidului, Falcă a emis o declarație de presă prin care anunță o unanimitate a forurilor județene de conducere în jurul său și al echipei sale, nominalizând și oamenii pe care se bazează în viitoarea conducere a PNL Arad. „Astăzi a avut loc ședința Colegiului Director al PNL Arad și cea a Colegiului Județean Executiv, în cadrul cărora s-au votat criteriile pentru alegerile la nivelul organizației județene. Cu doar 3 abțineri s-au aprobat de către membrii prezenți, data alegerilor județene, stabilită în 20 aprilie și numărul delegaților cu drept de vot. Au fost votate în unanimitate toate candidaturile pentru funcțiile de președinte, prim-vicepreședinți și vicepreședinți. Astfel că mergem înainte cu echipa politică formată din doi prim-vicepreședinți, Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea și opt vicepreședinți, Florin Farcașiu, Valentin Bot, Ioan Crișan, Gheorghe Feieș, Daniel Tomuța, Geanina Pistru, Corina Crișan, Claudia Boghicevici”, a declarat președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.
În realitate, situația este departe de a fi așa de simplă cum o prezintă, trunchiat, Gheorghe Falcă. Deputatul Eusebiu Pistru, care și-a anunțat intenția de a candida la președinția PNL Arad, a precizat că în ședința de miercuri a Colegiului Director și Colegiului Județean Executiv urmau doar să fie validate alegerile din teritoriu și noii președinți de organizații locale proaspăt aleși dar că Gheorghe Falcă a forțat și introducerea pe ordinea de zi a candidaturilor pentru funcțiile de conducere la nivel județean. „Eu am atras atenția celor prezenți că se încalcă grav statutul partidului și că trebuie să așteptăm răspunsul la o contestație depusă de Călin Abrudan în acest sens”, a declarat Eusebiu Pistru. Deputatul liberal a explicat în ce constă de fapt încălcarea statutului: Gheorghe Falcă a stabilit o normă de reprezentare pe colegii, deși această formă de organizare nu mai există la nivelul PNL. Conform noului statut, partidul este structurat pe organizații constituite la nivel de unități administrativ-teritoriale, care au o anumită normă de reprezentare, neglijată de Falcă. „Am vorbit la București, am anunțat ce se întâmplă și mi s-a spus că este vorba despre o gravă încălcare a statutului partidului”, a mai declarat Pistru.
Deși Gheorghe Falcă lasă să se înțeleagă, prin declarația sa, că doar cei nominalizați ar candida, toți în echipa condusă de el, realitatea este alta. Pentru funcția de președinte candidează și Eusebiu Pistru, senatorul Ioan Cristina este candidat pentru o funcție de prim-vicepreședinte iar pentru funcțiile de vicepreședinți mai există și alte candidaturi în afara celor 8 nume amintite de Falcă. Florin Farcașiu, primarul comunei Târnova, a negat că ar candida în echipa lui Gheorghe Falcă. „Eu mi-am depus candidatura în nume propriu, conform statutului, pentru o funcție de vicepreședinte. Nu fac parte din echipa domnului Falcă. Eu fac parte din echipa PNL”, a declarat Florin Farcașiu.

Comentarii

comentarii