Acasă Administraţie FALT: „Asociațiile de proprietari din Timișoara sunt din nou pedepsite”

FALT: „Asociațiile de proprietari din Timișoara sunt din nou pedepsite”

DISTRIBUIȚI

Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara (FALT) atrage atenția că OUG nr 4 din 2017 adoptată recent de Guvernul României fără o dezbatere publică de minim 10 zile lovește din nou în asociațiile de proprietari respectiv în cetățenii care locuiesc la bloc.

Petru Olariu, șeful FALT, a explicat că, după ce în urmă cu câțiva ani, asociațiile de proprietari au fost obligate să încheie contracte individuale de muncă în loc de convenții civile acum sunt obligate să plătească CAS și CASS ca și când personalul angajat ar fi plătit cu salariul minim de 1.450 lei chiar daca o femei de serviciu a fost de acord să presteze munca pentru o suma de 100-200 lei/lună. Prin această ordonanță se ajunge ca o asociație să plătească contribuții la stat mai mult decât primește femeia de serviciu sau administratorul.

“Această ordonanța este neconstituțională și trebuie abrogată urgent!

Ordonanța afectează puternic funcționarea asociațiilor de proprietari.

Când asemenea suprataxări aberante sunt numite ”Masuri pentru asigurarea dreptului la pensie și la sănătatea medicală” nu este alta soluție decât demisia inițiatorilor. Şi dacă ne gândim la o asociaţie mică, de doar 10 apartamente, atunci vedem cum statul scoate din buzunarul fiecărui proprietari încă 27 de lei/luna ! În ce logică se poate încadra ideea că la 100 de lei plătiţi mai dai 349 lei la stat? ”, a declarat Petru Olariu.

 

 

Comentarii

comentarii