Acasă Eveniment FALT: “Ceea ce susţine Direcţia Fiscală Timişoara creează confuzie”

FALT: “Ceea ce susţine Direcţia Fiscală Timişoara creează confuzie”

DISTRIBUIȚI

Petru OlariuFederaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT) ia atitudine faţă îndemnurile către cetăţeni făcute de Direcţia Fiscală Timişoara (DFT), în ceea ce priveşte asigurarea obligatorie a locuinţelor. Petru Olariu, preşedintele FALT, spune că ceea ce susţine DFT creează confuzie în rândul proprietarilor de imobile.

 

Ce spune norma juridică?

“Precizările sunt incomplete şi confuze pentru că nu în toate cazurile este obligatorie asigurarea locuinţei împotriva dezastrelor naturale, aşa cum rezultă din art. 7, alin. 1 din Norma nr. 7/2013 privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor”, a explicat Olariu. Norma arată că proprietarii de locuinţe care au încheiate poliţe de asigurare facultative privind riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare au obligaţia de a încheia PAD la data expirării contractelor de asigurare facultativă. Mai mult,  conform Legii nr. 260 din 2008, contractele de asigurare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile în condiţiile stabilite la data încheierii acestora. “Din aceaste două acte normative reiese foarte clar că proprietarii care deţin o poliţă de asigurare facultativă prin care sunt asigurate şi riscurile prevăzute de asigurarea obligatorie nu sunt obligaţi să încheie o altă poliţă obligatorie decât după data expirării contractului prin care s-a încheiat poliţa facultativă”, spune Olariu.

Asigurara facultativă este bună

Legea nr. 260 din 2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor prevede clar: “În cazul în care o persoană are atât un contract de asigurare obligatorie, cât şi unul de asigurare facultativă, plata despăgubirilor se face mai întâi în baza contractului de asigurare obligatorie, urmând ca pentru restul de despăgubire neacoperit plata să se facă în baza contractului de asigurare facultativă. Valoarea asigurată luată în calcul la stabilirea ratei asigurării facultative reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a locuinţei asigurate şi valoarea asigurată luată în calcul la stabilirea ratei asigurării obligatorii”. În plus aceste prevederi sunt completate de Norma nr. 7 din 2013 care spune: „Societăţile de asigurare autorizate vor putea încheia asigurări facultative pentru locuinţe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor, numai pentru sumele asigurate care exced sumele asigurate obligatoriu conform Legii nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile de asigurare autorizate vor putea încheia doar poliţe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale – PAD”.

Nu plateşti de două ori

“Conform acestor reglementări, persoanele care încheie poliţe de asigurare facultativă pentru imobile nu vor plăti de două ori prima de asigurare pentru riscurile prevăzute de asigurarea obligatorie întrucât în momentul încheierii asigurării facultative valoarea asigurată luată în calcul la stabilirea ratei asigurării facultative va reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a locuinţei asigurate şi valoarea asigurată luată în calcul la stabilirea ratei asigurării obligatorii. Menţionăm că la încheierea poliţei de asigurare obligatorie a locuinţei cetăţenii vor primi poliţa de asigurare care conţine şi certificatul de asigurare cu care vor face dovada asigurării obligatorii”, a conchis Petru Olariu.

Comentarii

comentarii