Acasă Sport Familiada – concurs inedit de schi și snowboard dedicat familiei, pe Muntele...

Familiada – concurs inedit de schi și snowboard dedicat familiei, pe Muntele Mic

DISTRIBUIȚI

Pasionații sporturilor de iarnă sunt așteptați, pe Muntele Mic, la un inedit concurs de schi și snoboard dedicat familiei. Competiția se va desfășura sub genericul “Familiada” și va avea loc în data de  martie, pe pârtia Isai. Pot participa echipe formate din cel puțin doi membri ai aceleiași familii. Participanţii vor fi încadraţi în două categorii de vârstă – până în 50 de ani şi peste 50 de ani,  vârsta comună fiind adunată. Membrii unei familii vor putea ori să schieze, ori să se dea cu snowboard-ul, în funcţie de preferinţa fiecăruia. Organizatorii au anunțat că traseul va fi unul ușor spre mediu, iar reprezentanții aceleiași familii vor lua startul împreună și cronometrul se va opri doar când va ajunge la sosire ultimul membru al familiei. Echipa care se clasează pe prima treaptă a podiumului va fi recompensată cu un sejur de vineri până duminică, la complexul Isai de pe Muntele Mic. Ocupanții locului doi vor primi un ski-pass pentru toţi membrii echipei, iar echipa de pe locul trei va beneficia de o cină festivă la complexul Isai. Înscrierile se pot face până în ziua concursului, la ora 11, când este programat startul. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeaşi zi, în jurul orei 16.

Comentarii

comentarii