Acasă Actualitate Familie cu cinci copii din Șanovița, ajutată de Asociaţia Centrul Ortodox

Familie cu cinci copii din Șanovița, ajutată de Asociaţia Centrul Ortodox

DISTRIBUIȚI

Timpul liturgic al Triodului şi săptămânile premergătoare Postului Sfintelor Paşti, reînnoiesc în creștin sentimentul viu al milei şi al iubirii aproapelui, confruntat cu greutăți şi neajunsuri materiale.

Gândindu-ne de la cuvintele Mântuitorului: „Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, ” (Matei 26, 11), constatăm mereu faptul că, în comunitățile noastre, regăsim oameni necăjiţi, pentru care fiecare zi a vieții  este marcată de  tristețe, sentiment cauzat de lipsuri materiale legate de hrană, căldură sau îmbrăcăminte.  

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, în ajunul Duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor, Asociaţia Centrul Ortodox din Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, prin Centrul de zi „Sf. Nicolae”, reprezentată de preotul Cristian Cerbu, a fost prezentă în parohia Şanoviţa din Protopopiatul Lugoj, păstorită de preacucernicul părinte, Cristian Laichici.

Aici a fost identificată o familie cu cinci copii, care-şi duce traiul de zi cu zi în condiții greu de imaginat. Reprezentanții asociației alături de câteva persoane, au oferit familiei respective pachete cu alimente de bază (zahăr, făină, orez, ulei, paste făinoase), conserve, produse din carne, haine şi jucării pentru copii, fapt ce a trezit în sufletele părinților şi ale copiilor o bucurie de nedescris.

În discuțiile purtate cu membrii familiei s-au constat şi alte neajunsuri cu care se confruntă, de aceea și în viitor va fi acordat sprijinul şi ajutorul creștinesc, expresie vie a milei şi jertfei creștine.

Asociaţia Centrul Ortodox își desfășoară activitatea în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj şi are ca scop sprijinirea  copiilor şi a familiilor nevoiaşe atât din oraş, cât şi din împrejurimi – a explicat pr. Cristian Cerbu.

Comentarii

comentarii