Acasă Actualitate Familiile nevoiaşe din Săvârşin, vizitate de Familia Regală

Familiile nevoiaşe din Săvârşin, vizitate de Familia Regală

DISTRIBUIȚI

Mai multe familii nevoiaşe din Săvârşin au fost vizitate, joi, de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, care le-a oferit daruri de Crăciun, fiind continuată astfel o tradiţie începută încă din anii 1940.

Darurile, constând în alimente şi produse de bază, au fost oferite de către Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, care a fost însoţită de Principesa Elena şi de primarul localităţii, Ioan Vodicean.

Tradiţia cadourilor de Crăciun oferite de Familia Regală celor cu nevoi speciale din Săvârşin datează din anii 1940, din vremea Reginei-Mamă Elena. Tradiţia a fost continuată de Regele Mihai şi de Regina Ana, între anii 2001 şi 2014.

Localnicii au fost surprinşi ca la porţile lor să le apară Majestatea Sa Margareta.

“M-am trezit în curte cu oameni minunaţi, nu mă aşteptam. Suntem cinci persoane în familie, ne descurcăm mai greu, deci ajutorul e binevenit”, a spus o localnică.

Doamna Elena, în vârstă de 65 de ani, spune că în trecut a fost vizitată şi de Regele Mihai.

“Am un venit lunar de 265 de lei, din ajutor social. Foarte greu trăim cu aceşti bani, pentru că soţul nu are niciun venit şi e bolnav. Eu mai lucrez cu ziua în localitate ca să câştig ceva. Pe vremuri venea şi Regele Mihai la noi, suntem mândri că acum vine Majestatea Sa Margareta şi ne oferă ajutor”, a spus doamna Elena.

Custodele Coroanei a declarat că, împreună cu mai mulţi sponsori locali, lucrează la un program prin care oamenii nevoiaşi să fie ajutaţi pe termen lung.

“Încercăm în fiecare an să oferim ceva, dar acesta este un gest de Crăciun, nu o soluţie. Avem parteneriate cu producători locali, vom face ceva mai amplu, încercăm să găsim soluţii pe termen mediu şi lung pentru aceşti oameni”, a declarat Majestatea Sa Margareta.

Familia Regală petrece sărbătorile de iarnă la Castelul Săvârşin. Marţi, la castel au fost primiţi primii colindători din acest an, veniţi din judeţele Arad şi Bihor. Alţi colindători, din Cluj, vor fi prezenţi la domeniul regal vineri.

În Ajunul Crăciunului, conform unei tradiţii, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din Satul Regal.

În 25 decembrie, Familia Regală va participa, la Catedrala Arhiepiscopala “Sfânta Treime” din Arad, la Slujba de Crăciun, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfinţia Sa va conferi Majestăţii Sale Custodele Coroanei şi Alteţei Sale Regale Principele Consort distincţia eparhială Crucea Sfântul Ierarh “Sava Brancovici”.

Familia Regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Anul Nou, la Castelul Săvârşin.

Comentarii

comentarii