Acasă Actualitate Fântâna cu Peşti, unul dintre simbolurile Timişoarei, reabilitată în urma unei investiţii...

Fântâna cu Peşti, unul dintre simbolurile Timişoarei, reabilitată în urma unei investiţii de 130.000 de euro

DISTRIBUIȚI

Lucrările de reabilitare a Fântânii cu Peşti din Piaţa Victoriei, din Timişoara, un simbol al oraşului, au fost finalizate după aproximativ un an. Valoarea investiţiei este de 130.000 de euro, bani din bugetul Primăriei. 

Viceprimarul municipiului Timişoara Ruben Laţcău a anunţat pe pagina sa de Facebook, că acest proiect a fost preluat de actuala administraţie ”în stadiu de abandon”, de la fosta administraţie a oraşului, scrie news.ro.

”Închidem ultimul proiect preluat în stadiu de abandon. La fel ca faţada Operei, fântâna cu peşti era un şantier lăsat de izbelişte. După discuţii lungi şi dure, constructorul a înţeles că nu există spaţiu de negociere, iar lucrările au fost reluate. După Drumul Boilor, Alexandrescu, Prezan, Măcin sau faţada Operei, acest proiect este ultimul proiect eşuat, resuscitat şi finalizat. E inadmisibil ca o astfel de lucrare să dureze 2-3 ani şi consecinţele pentru întârziere vor fi cuantificate curând”, a scris Laţcău, pe Facebook.

Peştii care reprezintă ornamente pe fântâna arteziană au fost recondiţionaţi, iar noul sistem de sunet şi lumini a fost şi el pus în funcţiune.

Au trecut trei ani de la semnarea contractului pentru reabilitarea Fântânii cu Peşti, însă ordinul de începere a lucrărilor a fost amânat de către fostul edil Nicolae Robu, pentru ca şantierul să nu pornească în plină vară. Au început primele operaţiuni de reabilitare în 2020, însă au fost oprite după scurt timp.

În 2021, a fost dat ordinul de reîncepere a lucrărilor de către administraţia Fritz, iar fântâna ar fi trebuit să fie gata în februarie 2022.

Constructorul anunţa că au fost solicitate lucrări suplimentare faţă de cele prevăzute la momentul la care se licitase lucrarea şi acesta este motivul pentru ca s-a întârziat întreaga lucrare.

La rândul său, fostul primar Nicolae Robu acuză administrația ”zero proiecte” Fritz pentru blocarea tuturor lucrărilor lăsate moștenire din mandatul său.

”În aprilie 2020, când eu eram primar, s-a îngrădit Fântâna cu Pești, pt începerea lucrărilor de reabilitare. Am intervenit imediat și am dispus să se dea gardul jos și să se lase fântâna în funcțiune până spre sfârșitul toamnei, pentru ca timișorenii trăitori în Timișoara, cei din diaspora și vizitatorii Timișoarei să se poată bucura de Piața Victoriei în toată splendoarea ei. Totodată, am stabilit ca la reluarea lor, lucrările să se desfășoare în forță încât în aprilie 2021, să fie gata, având în plan organizarea unei noi ediții a minunatului nostru TimFloralis!

Ei bine, pierzând eu alegerile, succesorii -acești indivizi calamitari pt Timișoara!- au blocat lucrările -ne referim la cele de la fântână, dar la fel au făcut și la Operă și absolut peste tot!-, au început războaie cu toată lumea,  ei operând în ipoteza că toată lumea e ticăloasă ca ei și astfel un oraș invidiat de toată lumea, în care se trăia frumos, calm, în care se întâmplau transformări în bine uriașe, istorice, în toate planurile, a ajuns într-un declin inimaginabil!

Așa se face că Fântâna cu Pești n-a fost redată orașului în Aprilie 2021, nici în Aprilie 2022, ci în noiembrie 2022!

Auzind ce declară acești incompetenți fără scrupule, unul repetent în școală de două ori -câți dintre dv, stimați cititori, ați rămas repetenți de două ori?!-, altul ajuns Primar din postura de șomer -câți dintre dv, stimați cititori, sunteți sau ați fost șomeri ?-, mă întreb la modul cel mai serios: oare n-ar fi cazul…

Ei bine, stimați timișoreni, acești indivizi atât de incapabili, nu numai că NU AU NICIUN PROIECT, dar proiectele moștenite:

🔸o parte le-au anulat

🔸o parte le-au blocat, întârziindu-le până la 1-2 ani de zile, scornind tot felul de probleme, existente doar în mintea lor tulburată de incompetență și frustrări în refulare

🔸o parte -cele care n-au putut fi anulate sau oprite-, le-au continuat într-un haos de neînchipuit, prin managementul lor execrabil, spre chinul a zeci și chiar sute de mii de timișoreni,” a scris pe pagina sa de Facebook Nicolae Robu.

Fântâna cu Peşti din Piaţa Victoriei, un simbol al Timişoarei, a fost construită în 1957, sub forma unei stele cu cinci colţuri. A fost apoi modificată în anii ’80, având o formă circulară.

Comentarii

comentarii