Acasă Actualitate Farmaciile din Timişoara vor scăpa de o parte dintre datorii

Farmaciile din Timişoara vor scăpa de o parte dintre datorii

393
DISTRIBUIȚI
“De ce să îmi recuperez banii după aproape un an, când eu am plătit?”, a spus Rodica Vlad, patroana unui lanţ de farmacii din Timişoara
 
Farmaciile din Timişoara vor scăpa de o parte dintre datorii. Din păcate, farmaciştii spun că sunt foarte disperaţi, fiindcă unii nu au primit bani pe reţetele gratuite şi compensate de zece luni. “Am ajuns la fundul sacului. De ce să îmi recuperez banii după aproape un an, când eu am plătit? Îmi sar producătorii de medicamente în cap. Toţi politicienii se înfruptă din banii de la Sănătate. Nimeni nu-i mai poate controla”, a spus Rodica Vlad.

 Peste 1.087 milioane de lei vor fi plătite în această lună de către autorităţile sanitare în vederea stingerii datoriilor pe care le au la farmacii pentru plata medicamentelor compensate şi gratuite, din toată ţara.
Ministerul Sănătăţii a solicitat, la sfârşitul săptămânii trecute, Ministerului Finanţelor Publice deschiderea prevederilor bugetare pentru încă 704,1 milioane de lei din sumele prevăzute la rectificare, care vor fi utilizate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru plata medicamentelor compensate şi gratuite acordate în ambulator. Aceste fonduri se adaugă celor 383,5 milioane de lei plătite deja, în limita prevederilor aprobate în trimestrul al-III-lea, pentru stingerea parţială a arieratelor şi obligaţiilor de plată către farmacii.
MS a cerut deschidere bugetară şi pentru 134,4 milioane de lei, sumă din care unităţile sanitare cu paturi vor achita obligaţiile de plată înregistrate peste termenul de scadenţă la data de 30 iunie 2010, aprobată de MS. Obligaţiile de plată cuprind sumele datorate furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, altor furnizori de bunuri şi servicii achiziţionate. Amintim că la rectificarea bugetară din august 2010, MS i s-a atribuit suma de 2,9 miliarde de lei, din care 859.9 milioane de lei vor fi transferaţi în bugetul CNAS pentru plata arieratelor spitalelor din toată ţara, indiferent dacă au fost descentralizate sau nu.
 

Comentarii

comentarii