Acasă Eveniment Farmaciştii timişoreni sunt revoltaţi

Farmaciştii timişoreni sunt revoltaţi

456
DISTRIBUIȚI

rodica_vlad“Este, clar, o hoţie. Am o revoltă extraordinară faţă de cei care îşi permit, la 4.30 lei un euro, să scadă preţul aşa mult încât să ajungă un produs de la 50 de lei la 14 lei”, a declarat Rodica Vlad (foto), patron de farmacii.
Farmaciştii din Timişoara sunt revoltaţi de noile măsuri ale Ministerului Sănătăţii de a ieftini medicamentele şi susţin că este o hoţie mascată, un jaf incacceptabil la adresa lor. Trebuie să amintim că, deşi se vorbeşte de o ieftinire de10%, există foarte multe produse ale căror preţuri scad până la 50 –60%. “Este o hoţie mascată, tipic bucureşteană, prin care se bagă mâna în buzunarul unei categorii sociale –farmaciştilor. Bolnavul nu câştigă prea mult, dar mâna în buzunarul nostru se bagă.

Farmaciile pierd foarte mult, iar bolnavul nici nu pierde, nici nu câştigă. Surprinzător este că unele preţuri la medicmente sunt mai scumpe decât în Uniunea Europeană, dar altele mai ieftine.

Dimpotrivă, la medicamentele româneşti preţurile cresc, dar nu ştiu motivele producătorilor, e real sau nu e?”, a declarat Hadrian Dafin, patronul Farmaciei “Sf. Maria” din Timişoara.

“Să fie pedepsiţi!”

Nemulţumirea farmaciştilor e deplină. Unul dintre motive este faptul că, în acest moment, au stocuri de medicmente luate la preţuri mari şi, după noile măsuri, ei vor fi nevoiţi să le vândă mult mai ieftin, chiar şi cu 50% mai puţin, ceea ce este un dezastru.

“Eu am produsul pe raft, luat mai scump şi va trebui să îl dau mai ieftin.

Ce mă fac? Nimeni nu îmi plăteşte despăgubirea. La bolnav nu-i pot cere, că mi-e ruşine. Statului nu-i pasă. E o hoţie mascată”, a declarat Hadrian Dafin.
“Este, clar, o hoţie. Am o revoltă extraordinară faţă de cei care îşi permit, la 4.30 lei un euro, să scadă preţul aşa mult încât să ajungă un produs de la 50 de lei la 14 lei. Asta înseamnă că aceşti importatori au furat populaţia bolnavă, de 20 de ani, de când sunt pe piaţa românească. Au cumpărat medicamentele la preţuri nesemnificative şi le-au vândut la preţuri enorme. Vina aparţine miniştrilor Sănătăţii, împreună cu cei ai Finanţelor, care stabilesc preţurile şi nu au verificat de unde şi cum şi-au permis aceşti importatori sa aibă asemenea marjă de import.

Pe aceste persoane le-aş pedepsi în piaţa publică, să vadă toată lumea. Trebuie să se ştie că medicamentul cu cât este mai scump, cu atât adaosul comercial este mai slab, deci toată lumea câştigă, chiar dacă mai puţin”, a declarat Rodica Vlad, patron de farmacii în Timişoara.

1 leu mai mult la medicamentele româneşti

Conform Ordinului ministrului Sănătăţii, numărul 75/2009, pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, preţul medicamentelor scade în farmacii, în medie, cu 10%, începând cu 1 aprilie. Dimpotrivă, la produsele româneşti a fost înregistrată o creştere, în medie, cu 1 leu pe produs. Trebuie să amintim că medicamentele româneşti ocupă 20% din piaţă.
„Aşa cum am promis, încă de la începutul mandatului meu, preţurile la medicamente vor scădea, în medie, cu 10%.

Astăzi, acest lucru este o certitudine. Într-o perioadă economică dificilă, aşa cum este cea prin care trecem acum, sănătatea populaţiei este extrem de importantă, iar accesul la medicamente trebuie sa fie cât mai facil. Mai mult decât atât, consider că principalul câştig al acestei măsuri este faptul că aşezăm sistemul pe o platformă modernă, europeană şi care nu va mai trebui ajustat radical în viitor”, a comentat dr. Ion Bazac.

Această măsură este o lovitură de imagine a actualei coaliţii, cu impact major pozitiv asupra celor 6 milioane de pensionari, a bugetarilor, a celor 1.500.000 de români care trăiesc dintr-un salariu  minim de 600 lei şi a celor aproape 500.000 de şomeri, tocmai când se apropie noi alegeri pentru Parlamentul European şi pentru preşedinţie.

“Orice ieftinire la medicamente este binevenită, la pensiile ce le au bătrânii, la ora actuală”, a declarat Silvia Petre, vicepreşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor Timiş. Întrebarea ce se ridică este: cât vor ţine aceste ieftiniri, în criza economică actuală ce devastează România?

Cu siguranţă, nu vor ţine mult, iar peste două –trei luni, preţurile la medicamente, cu siguranţă, vor creşte.
Gheorghe MIRON

Comentarii

comentarii