Acasă Eveniment Fasole cu ciolan şi vin fiert pentru lugojeni, la 25 de ani...

Fasole cu ciolan şi vin fiert pentru lugojeni, la 25 de ani de la Revoluţia din 1989

DISTRIBUIȚI

fasole ciolan Lugoj 2Primăria Lugoj împreună cu Asociaţia de revoluţionari „16-21 Decembrie 1989” au oferit şi în acest an lugojenilor prezenţi pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, din centrul municipiului, peste 1.000 de porţii de fasole cu ciolan şi vin fiert. Acţiunea, devenită tradiţională, face parte din seria de manifestări prilejuite de comemorarea eroilor lugojeni care şi-au dat viaţa pentru libertate în decembrie 1989. La eveniment a participat şi primarul Francisc Boldea, care, şi de această dată, a evidenţiat bunele relaţii avut cu asociaţiile de revoluţionari. „Am păstrat aceeaşi relaţie bună, an de an, cu asociaţiile de revoluţionari, pentru că în fiecare an suntem obligaţi în faţa lui Dumnezeu să ne aducem aminte de cei trei eroi lugojeni care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. Este vorba de Valentin Rosada, Daniel Brocea şi Norbert Pongracz, dar la fel de mult ne gândim şi la cei care şi-ar fi putut curma viaţa sau ar fi putut avea probleme dacă revoluţia nu ar fi mers până la capăt. Pentru aceştia, pentru libertatea noastră de 25 de ani, cu bune, cu rele, cu necazuri şi bucurii, astăzi am pregătit, cum e tradiţia, 1.500 de porţii de fasole cu ciolan şi un păhărel de vin”, a spus Francisc Boldea. În acest an, oamenii nu s-au mai îmbrâncit pentru a prinde o porţie de fasole, ci au stat liniştiţi la cele trei cozi pentru ca să îşi primească porţia de mâncare.

Comentarii

comentarii